Business Internaţional

Italia, presată de liderii UE în privinţa reformelor economice

Italia, presată de liderii UE în privinţa reformelor economice

Autor: Marius Oncu

23.10.2011, 14:53 328

Liderii UE au intensificat, duminică, presiunile asupra Italiei pentru accelerarea reformelor economice, astfel încât a treia mare economie din zona euro să evite o prăbuşire financiară precum a Greciei, transmite Reuters.

Înainte ca reuniunea celor 27 de şefi de state sau guverne din UE să înceapă, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, au avut o întâlnire separată cu premierul italian, Silvio Berlusconi, au declarat oficiali europeni.

Diplomaţii au afirmat că Merkel şi Sarkozy au vrut să crească presiunea asupra Italiei pentru aplicarea de reforme în sistemul de pensii şi piaţa muncii, îmbunătăţind astfel potenţialul de creştere economică şi reasigurând investitorii cu privire la gradul ridicat de îndatorare. Povara datoriei Italiei, de circa 120% din PIB, este depăşită în UE doar de cea a Greciei.

O sursă guvernamentală germană a declarat că Merkel şi Sarkozy au subliniat "necesitatea urgentă a unor reforme credibile şi concrete în statele zonei euro", fără de care orice măsuri la nivelul UE ar fi insuficiente.

Merkel a avertizat, sâmbătă, într-un discurs, că dacă îndatorarea Italiei rămâne la 120% din PIB, "nu va conta cât de puternic va fi sistemul de protecţie, întrucât acesta nu va ajuta la recâştigarea încrederii pieţelor".

La sosirea la reuniunea de duminică a şefilor de state din UE, Merkel a temperat aşteptările pentru un rezultat major, spunând reporterilor că deciziile vor fi luate numai la summit-ul de miercuri.

Până miercuri, Merkel trebuie să-şi asigure sprijin în Parlamentul de la Berlin pentru măsurile nepopulare în Germania destinate salvării zonei euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO