Business Internaţional

Kofi Annan, omagiat de lideri de pe întreg mapamondul

Kofi Annan, omagiat de lideri de pe întreg mapamondul

Autor: Mircea Olteanu, Mediafax

18.08.2018, 18:35 107

Lideri de pe întreg mapamondul l-au elogiat pe Kofi Annan, fost secretar general al ONU şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, care a decedat sâmbătă la vârsta de 80 de ani, informează agenţia de ştiri Reuters.

"Kofi Annan a fost o forţă călăuzitoare pentru bine (...) În aceste vremuri dificile şi turbulente, moştenirea sa ca un campion global al păcii va rămâne o adevărată inspiraţie pentru noi toţi", afirmă António Guterres, actualul secretar general al ONU, într-un mesaj pe Twitter.

"Mulţi ani ai vieţii acestui om remarcabil şi mare politician au fost dedicaţi serviciului Naţiunilor Unite. Conducând ONU într-un moment dificil, a făcut o treabă grozavă în privinţa realizării scopurilor şi obiectivelor organizaţiei, consolidând rolul central al acesteia în relaţiile internaţionale", a transmis preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

"Un mare lider şi reformator al ONU, a avut o contribuţie uriaşă la transformarea lumii pe care a părăsit-o într-un loc mai bun decât cum era atunci când s-a născut", a comunicat Theresa May, premierul Marii Britanii.

"Franţa îi aduce un omagiu. Niciodată nu vom uita abordarea sa fermă şi calmă, nici tăria angajamentelor sale", a transmis preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Fostul preşedinte american Barack Obama i-a adus un omagiu fostului secretar general al ONU, spunând că Annan "nu s-a oprit niciodată din căutarea unei lumi mai bune".

Obama l-a elogiat pe Annan pentru "integritate, persistenţă, optimism şi sensul umanităţii noastre comune".

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat că "în vremurile actuale, când căutarea de soluţii pentru problemele globale este mai urgentă decât oricând, ne va lipsi mult vocea lui Kofi Annan".

Kofi Annan "m-a inspirat pe mine şi mulţi alţi cu ideile sale, convingerile sale ferme şi nu în ultimul rând cu carismă", a adăugat Merkel.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a declarat că "cea mai mare recunoaştere pe care o putem acorda lui Kofi Annan este să menţinem vii moştenirea sa şi spirtul său".

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis, sâmbătă pe Twitter, un mesaj de condoleanţe familiei lui Kofi Annan, afirmând că acesta a fost un lider vizionar, "o inspiraţie pentru noi toţi sa continuăm să depunem eforturi pentru o lume mai paşnică".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO