Business Internaţional

Lagarde păstrează tăcerea în privinţa contribuţiei FMI la al doilea program de sprijin al Greciei

Lagarde păstrează tăcerea în privinţa contribuţiei FMI la al doilea program de sprijin al Greciei

Autor: Anca Dumitrescu

09.03.2012, 17:43 267

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a salutat vineri restructurarea datoriilor Greciei, acceptată de marea majoritate a creditorilor privaţi, dar a păstrat tăcerea în privinţa contribuţiei instituţiei la al doilea program de susţinere, de 130 de miliarde de euro, transmite AFP.

"Salutăm cooperarea sectorului privat care a participat la oferta de schimb de obligaţiuni a autorităţilor elene", a afirmat Lagarde într-un comunicat.

Ea a arătat că este o etapă importată, care va reduce spectaculos nevoia de finanţare a Greciei pe termen mediu şi va contribui la sustenabilitatea datoriilor.

"Susţinerea sectorului privat este o componentă esenţială a contribuţiei tuturor părţilor la readucerea Greciei la creştere şi stabilitate financiară", a spus Lagarde.

FMI considera că reuşita operaţiunii este o condiţie indispensabilă pentru acordarea unui nou împrumut Greciei, după cel de 30 de miliarde de euro aprobat în mai 2010. Primul program de susţinere a Greciei a fost în valoare totală de 110 miliarde de euro.

Board-ul FMI va discuta contribuţia instituţiei la al doilea program internaţional de susţinere de 130 de miliarde de euro pe 15 martie.

Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schauble a indicat în februarie că FMI ar putea aproba un împrumut de 23 de miliarde de euro Greciei, din care 10 miliarde de euro din programul anterior şi 13 miliarde de euro finanţare suplimentară.

Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a cerut vineri, într-un comunicat, ca FMI să aibă "o contribuţie importantă" la noul program de susţinere a Greciei, dar nu a precizat la ce sumă se aşteaptă.

După mai multe luni de negocieri internaţionale dificile, guvernul grec a anunţat vineri că 83,5% dintre creditori privaţi au acceptat schimbul de obligaţiuni, care va înjumătăţi practic datoriile de 206 miliarde de euro către aceştia.

Operaţiunea, cea mai amplă restructurare de datorii suverane efectuată vreodată, va permite reducerea datoriilor Greciei la 120,5% din PIB până în 2020, faţă de nivelul actual de 160% din PIB.

Lagarde a avertizat joi seara că europenii mai au încă de muncă dacă vor ca Grecia să rămână un caz izolat.

Ea a menţionat creşterea economică scăzută din zona euro, în timp ce datoriile unor state sunt prea ridicate, fiind în interesul europenilor să aibă instrumentele de oprire a contagiunii crizei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO