Business Internaţional

Make in România first! Începe războiul dintre marile companii americane şi Donald Trump: optimizare umană şi fiscală în România sau joburi în America? General Motors deschide un centru de servicii cu 400 de angajaţi la Bucureşti

Make in România first! Începe războiul dintre marile...

Autor: Cristian Hostiuc

22.01.2017, 20:01 6970

În discursul de inaugurare, considerat extrem de agresiv, Donald Trump, noul preşedinte al Americii, le-a promis americanilor că le va aduce înapoi joburile pierdute (duse de companiile americane în afara ţării), va opri căderea clasei de mijloc şi închiderile de fabrici (tot din cauza joburilor duse în afară) şi va face America mare din nou.

A fost mai mult un discurs de inaugurare economic decât politic, iar primele decizii sunt legate de punerea în discuţie a unor tratate comerciale considerate de Trump proaste pentru America, ceea ce arată că noul preşedinte nu glumeşte.

După deschiderea lumii – globalizarea începută în anii ’90 – America a pierdut milioane de locuri de muncă, s-a trezit cu mii de închideri de fabrici şi cu sărăcirea clasei de mijloc. La extreme, noile generaţii au găsit locuri de muncă fie la supermarketuri – cei mai mari angajatori din SUA -, fie pe Wall Street. Deşi mâncarea şi îmbrăcămintea s-au ieftinit datorită globalizării, educaţia şi sănătatea au devenit foarte scumpe, ceea ce se vede în bugetul unei familii. De altfel, creditele acordate americanilor pentru şcoală sunt considerate următoarea bombă cu ceas, mult mai mare decât a creditelor imobiliare sub-prime de la care a pornit criza (tinerii americani iau credit ca să facă o şcoală mai bună, în speranţa că vor găsi un job mai bine plătit, de unde vor putea să ramburseze împrumutul, ceea ce în realitate se întâmplă din ce în ce mai greu).

Creşterea preţului imobilelor şi al chiriilor i-a pus pe tinerii americani în situaţia să locuiască cu părinţii până spre 30 de ani, cel mai ridicat nivel după al doilea război mondial.

Asta e situaţia de fapt, iar Donald Trump promite o altă viaţă pentru americani, în care ei vor fi puşi pe primul loc, şi nu companiile sau elita politică de la Washington. De elita de pe Wall Street nu a mai amintit, întrucât administraţia lui este împânzită de bancheri de la Goldman Sachs, cea mai influentă bancă din lume.

Despre ce nu vorbeşte Donald Trump însă este legat de optimizarea fiscală a companiilor americane, unul dintre motivele pentru care acestea au deschis locuri de muncă şi capacităţi de producţie în alte ţări. Marile companii americane deţin în afara jurisdicţiei fiscale SUA profituri de 1,8 trilioane de dolari, câştiguri obţinute de peste tot din lume, inclusiv din România.

Acţionarii marilor companii americane sunt mulţumiţi de această politică de optimizare, globalizare, tăierea joburilor din America - care sunt mai scumpe decât unele din China, Mexic, Europa de Est - , pentru că în final le aduce un profit mai mare şi implicit o creştere a valorii acţiunilor.

În România, companiile americane au pe statul de plată câteva zeci de mii de români prin afacerile deschise aici. Oracle, IBM, Microsoft, Amazon, CGS, General Electric, Ford, Citi, NCH etc. au centre de servicii, bănci sau fabrici împânzite în toată ţara, un angajat de aici aducând la finalul zilei un profit mai mare decât dacă ar angaja unul pe poziţie similară în America, pentru că de asta au venit aici. Bineînţeles, au venit să-şi vândă produsele şi serviciile lor la preţuri ca de America, dacă nu chiar mai mari.

Dacă produsul este realizat în România, optimizarea fiscală şi financiară se face apoi prin centrele fiscale din Irlanda, Luxemburg, Cipru sau cine ştie pe unde.

Deci în joc sunt locuri de muncă versus optimizare umană şi fiscală, de unde câştigă companiile mai mulţi bani. Poate să schimbe Donald Trump această politică a marilor companii americane, care îşi bazează o bună parte din câştiguri pe această optimizare?

La finalul celor patru ani vom vedea care va fi rezultatul acestui război rece care începe acum: corporaţia vs. liderul politic.

Între timp, General Motors, cel mai mare producător auto american, deschide la Bucureşti un call center cu peste 400 de angajaţi pentru serviciul On Star, care permite posesorilor automobilelor echipate cu acest serviciu să apeleze direct un consultant General Motors.

Make in Romania first!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO