Luni de zile managerii marilor grupuri petroliere, traderii şi observatorii şi-au pus problema cât de jos va ajunge preţul petrolului. Acum marea întrebare este cât timp va rămâne preţul la cote reduse.
După decizia ţărilor OPEC de a continua să pompeze petrol pe o piaţă deja la limita înecului pentru a scoate din joc SUA şi Rusia, cei care prognozau că preţurile vor rămâne jos mult timp estimează acum că preţurile vor rămâne mici şi mai mult timp. Iar în joc va intra un fost concurent de categorie grea, însetat de venituri şi de cotă de piaţă, până acum ţinut pe tuşă de sancţiunile internaţionale: Iranul.
Petrolul ieftin înseamnă combustibil ieftin şi putere de cumpărare mai mare în ţările dezvoltate şi chinuri financiare pentru companiile producătoare şi economiile dependente de exportul de ţiţei şi gaze naturale.
Patrick Pouyanne, CEO-ul Total, una dintre cele mai mari companii petroliere din lume, crede că este puţin probabil ca preţurile să îşi revină anul viitor. Cotaţia ţiţeiului Brent, extras din Marea Nordului, este sub 43 de dolari barilul, după un plonjon de peste 60% început în vara acestui an. Pentrolul extras în SUA se tranzacţionează sub 40 de dolari pe baril, scrie BBC. Preţurile petrolului american nu au mai fost niciodată atât de reduse în ultimii 10 ani.
Patrick Pouyanne spune că „nu anticipează ca preţurile să-şi revină în 2016“. Din contră, afirmă el, oferta va creşte mai rapid decât cererea anul viitor.
El nu este singurul care vede astfel lucrurile. Analiştii de la Goldman Sachs sugerează că petrolul se poate ieftini mult mai mult. „Prognozăm că în următoarele luni cotaţiile vor fi în jur de 40 de dolari barilul sau vor rămâne pe unde sunt astăzi, însă poate urma încă o cădere de 50%“, scriu strategii băncii americane de investiţii.
Ruşii, sau cel puţin guvernul lor, cred că preţul ţiţeiului va ajunge la 50 de dolari barilul în vara anului 2016. După aprobarea bugetului preliminar pentru 2016, care ia în considerare o cotaţie a ţiţeiului de 50 de dolari, ministrul rus al dezvoltării economice Alexei Ulyukayev a spus luni că ţinta lor va fi atinsă până în vara anului viitor, scrie Forbes.
„Din a doua jumătate a anului viitor există o probabilitate ridicată ca preţurile să revină la o dinamică pozitivă cu volatilitate redusă“, a spus Ulyukayev. Rusia vine propriul tip de ţiţei, Ural, cu preţuri mai apropiate de cele ale Brentului decât de cele ale petrolului american.
BP, un alt mare grup petrolier de talie internaţională, şi-a „resetat“„afacerile pentru a genera surplus de cash flow cu un preţ al petrolului de 60 de dolari barilul în 2017.
David Roche, preşedintele companiei de consultanţă Independent Strategy, estimează că preţurile ţiţeiului pot aluneca spre 30 de dolari pe baril anul viitor, din cauza supraproducţiei, a cererii slabe şi a tehnologiei, care tinde să diminueze risipa de combustibil.
„Arabia Saudită va continua să pompeze ani de zile dacă va fi necesar pentru a scoate din joc producătorii americani de petrol de şist care pur şi simplu nu vor să cedeze“, a explicat Roche pentru CNBC.
„Nebunia“ cu punctul de break-even
Vara trecută, când preţurile petrolului încă se situau mai sus de 100 de dolari barilul, circula o terorie care arăta de ce cotaţiile nu pot să scadă sub acel nivel.
Multe dintre principalele state exportatoare de petrol aveau punctul de break-even bugatar al preţurilor ţiţeiului – cotaţiile la care bugetul este echilibrat – apropiat de acea cotă.
Pentru Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol al lumii şi forţa dominantă în OPEC, FMI punea punctul de break-even la 98 de dolari barilul.
Teoria spune că, în faţa cererii slabe, mai mici decât oferta, aceste ţări vor reduce producţia pentru a impulsiona creşterea preţurilor şi a veniturilor bugetare. Teoria nu s-a aplicat, scrie în Financial Times Michael Levi, asociat la Council on Foreign Relations.
Că este o prostie să te bazezi pe punctele de break-even pentru a estima unde vor ajunge preţurile petrolului a devenit evidentă la faimoasa reuniune a din noiembrie 2014 a OPEC în care statele membre au refuzat să taie producţia.
Însă analiştii încă iau în considerare aceste repere în orice, de la analize geopolitice şi prognoze pe termen lung la eforturi de convingere a guvernelor ţărilor exportatoare de petrol de a introduce reforme bugetare, spune Levi.
În cercetările sale, analistul a descoperit popularitatea punctelor de break-even ale preţurilor petrolului a explodat în 2008 când diferitele autorităţi, în special organizaţiile internaţionale, au căutat o cale simplă de a convinge ţările exportatoare că sunt pândite de riscuri bugetare mari. Apoi, aceşti indicatori au căpătat o viaţă proprie. Analiştii i-au folosit pentru a stabili pragurile până la care pot coborî preţurile. Strategii geopolitici au avertizat că dacă aceste praguri sunt trecute va urma instabilitate. Ceea ce s-a întâmplat de atunci demostrează că pe baza punctelor de break-even nu se pot face prognoze pe termen lung. Metodologia folosită pentru calcularea lor este cel mai adesea necunoscută de public. Chiar şi FMI, una dintre cele mai transparente dintre instituţiile de prognoză, schimbă adesea rezultatele calculelor. Iar aceasta nu pentru că există erori de calcul, ci pentru că ţările respective surprind cu manevrele pe care le fac pentru a-şi suplimenta veniturile.
