Business Internaţional

Marile banci americane si-au pus deoparte 20 mld. $ pentru prime, intr-un an in care mare parte din ele au apelat la banii statului

05.11.2008, 16:20 20

Goldman Sachs Group si Morgan Stanley au pus deoparte aproximativ 13 mld. dolari (10 mld. euro) pentru prime dupa trei trimestre, mai putin cu 28% fata de anul trecut. Chiar si unii angajati ai Lehman Brothers, ce a declarat cel mai mare faliment din istoria Statelor Unite in septembrie, vor primi o prima egala cu cea de anul trecut, scrie Bloomberg.

Cea mai severa criza financiara din anii '30 incoace, programul de bailout de 700 mld. dolari, protestele publice privitoare la platile excesive acordate directorilor si prabusirea a trei din cele mai mari firme de servicii financiare nu vor impiedica Wall Street-ul sa-si recompenseze angajatii la sfarsit de an pe langa salarii, spun specialistii.
Goldman, cea mai mare si mai profitabila firma de pe Wall Street pana a ales sa devina holding bancar in septembrie, a alocat aproximativ 6,85 mld. dolari pentru prime, sau in medie 210.300 dolari pe angajat, in scadere cu 32% fata de 339.400 dolari cu un an in urma. Morgan Stanley, a doua mare firma de servicii financiare pana s-a transformat la randul sau in banca, detine 6,44 mld. dolari pentru prime, sau 138.700 dolari pe angajat, in scadere cu 20% fata de anul trecut. Ambele firme atribuie un procent fix din venituri pentru plati.
Suma pusa deoparte de Merrill pentru prime echivaleaza cu o medie de 110.000 de dolari pentru fiecare din cei 60.900 de angajati ai sai, in crestere de la 108.000 anul trecut, pentru ca peste 3.000 de locuri de munca au fost eliminate. Cifrele referitoare la prime sunt bazate pe estimari conform carora 60% din cheltuielile pe plati si beneficii raportate de companii vor reprezenta primele de sfarsit de an. Primele medii nu arata cat de mult va primi un angajat pentru ca platile difera foarte mult de la angajat la angajat. Primele nu sunt platite pana la sfarsitul anului fiscal, astfel incat firmele ar putea decide o realocare a fondurilor.
"Incercam sa determinam nivelurile platilor de sfarsit de an si nu a fost luata nici o decizie", a declarat Mark Lake, purtator de cuvant al Morgan Stanley.
Purtatoarea de cuvant a Merrill, Jessica Oppenheim, a declarat ca primele firmei nu au scazut atat de mult cpentru cele ale Goldman sau Morgan Stanley pentru ca firma si-a redus cheltuielile anul trecut.
Platile acordate directorilor au devenit un subiect de natura politica in acest an pe fondul incetinirii cresterii economice pe plan global si al planului Trezoreriei de cheltuire a 250 mld. dolari din banii contribuabililor pe achizitia de participatii in cadrul bancilor. In ZŸrich, protestatarii au blocat filiala de private banking din Paradeplatz a UBS, cerand reduceri ale platilor directorilor dupa ce cea mai mare banca a Elvetiei a fost obligata sa solicite sprijinul guvernului.
"Sunt uimit ca comunitatea financiara nu pare impresionata de acest subiect si ca nu pare sa inteleaga cat de nemultumiti sunt oamenii", spune Nell Minow, din cadrul firmei de cercetare in domeniul guvernarii corporatiste Corporate Library.
Goldman, Morgan Stanley, Merrill, Lehman si Bear Stearns au acordat angajatilor prime totale de 145 mld. dolari in perioada 2003-2007, conform unor estimari bazate pe rapoarte ale companiilor. Suma depaseste Produsul Intern Brut anual al Filipinelor. Anul trecut, firmele au platit o suma record de 39 mld. dolari.
La sfarsitul acestui an, bancile ar putea decide sa nu plateasca banii alocati pentru prime si sa utilizeze o parte din acestia pentru a acoperi costurile legate de disponibilizari, a declarat Rose Marie Orens din cadrul Mercer, divizia de consultanta in resurse umane a Marsh & McLennan. Pentru Goldman si Morgan Stanley, sfarsitul anului fiscal este in noiembrie, iar pentru Merrill in decembrie.
Bank of America ofera brokerilor americani ai Merrill prime de pana la 100% din veniturile generate de acestia pentru a-i pastra dupa ce achizitia Merrill va fi finalizata, conform unor surse familiare cu acest plan.
Angajatilor din Europa ai Lehman Brothers li s-a promis de catre noul proprietar, Nomura, ca vor primi aceeasi prima ca si anul trecut, conform unor surse familiare cu situatia.
Preturile actiunilor si profiturile au scazut mai mult decat primele pana acum. Profitul Goldman a scazut cu 47% in acest an, si actiunile cu 53%. Castigurile Morgan Stanley s-au redus cu 41%, iar actiunile au pierdut 69% din valoare.
"Performantele nu au fost cu siguranta conform asteptarilor investitorilor", a declarat Daniel Moynihan, din cadrul Compensation Resources. Totusi, "companiile inteligente isi vor rasplati angajatii cu performante".
Chiar si fara prime, traderii si bancherii de pe Wall Street primesc salarii cuprinse intre 80.000 si 600.000 de dolari pe an comparativ cu salariul anual al unui angajat obisnuit din Statele Unite de aproximativ 40.690 dolari si de 151.370 pentru directori executivi.
Pentru multi de pe Wall Street, salariile respective nu sunt suficiente. Angajatii de top se asteapta sa primeasca prime de ordinul milioanelor sau zecilor de milioane de dolari. John Thain, CEO-ul Merrill Lynch, a primit o prima de 15 milioane de dolari in momentul angajarii in decembrie.
Desi unii din senior directori ar putea decide sa renunte la prime, altii, ale caror pachete de plati nu sunt facute publice, ar putea duce acasa milioane de dolari.
In cadrul bancilor de investitii, "cele mai mari plati nu sunt acordate primilor cinci executivi", spune Orens din cadrul Mercer. "Cand lucrezi pe Wall Street si nu primesti nicio prima, acest lucru este un soc urias pentru sistem", declara Bill Coleman, din cadrul Salary.com. "Wall Street-ul a creat aceasta atitudine pe care majoritatea oamenilor o gasesc obscena, conform careia este greu sa traiesti cu numai o jumatate de million de dolari pe an."
Un bancher de investitii european din cadrul Morgan Stanley a declarat ca prima primita anul trecut a fost de cinci ori salariul si ca va demisiona daca nu va primi o prima in acest an daca salariul nu-i va fi dublat.
"Nu exista Wall Street fara prime. Cei care stiu cum sa faca bani sunt cei cautati, iar pentru a-i pastra, trebuie sa le dai ceva", spune Andy Kessler, fost analist.
Peste 148.000 de locuri de munca din sectorul financiar au fost eliminate pe plan global de la mijlocul anului trecut, conform datelor Bloomberg. Salariul anual al angajatilor din industria serviciilor financiare in 2007
s-a situat cu putin sub 400.000 de dolari. Goldman Sachs intentioneaza sa elimine 3.200 de locuri de munca, sau 10% din forta sa de munca, a declarat o persoana familiara cu situatia. Conform unei declaratii facute de directorul financiar David Viniar in martie, costurile legate de pachetele de plati reprezinta doua treimi din cheltuielile firmei si ca primele de sfarsit de an sunt doua treimi din aceste pachete.
Noi reduceri vor fi probabil realizate, in special in cadrul Merrill si Lehman. Options Group, o firma de recrutare pentru sectorul serviciilor financiare, estimeaza ca reducerile de locuri de munca in cadrul sectorului bancar mondial s-ar putea ridica la 200.000, cu 50.000 in New York. "Majoritatea celor disponibilizati nu vor gasi o alta slujba in acest mediu pe Wall Street", spune Fred Joseph, fost CEO al Drexel Burnham Lambert.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO