Business Internaţional

Marine Le Pen: Moneda euro a fost o greşeală mare, cu consecinţe grele

Marine Le Pen: Moneda euro a fost o greşeală mare, cu...

Autor: Laura Petrescu, Andreea Tobias

16.04.2016, 16:51 356

Marine Le Pen a afirmat, sâmbătă, la Conferinţa Internaţională "Europa noastră – Europa Naţiunilor”, care are loc al Sinaia, că, din punct de vedere economic, Uniunea Europeană "este un eşec absolut", efectele ei fiind "devastatoare" şi "distrug orice speranţă de creştere şi dezvoltare", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Acesteia (Uniunii Europene - n.r.) nu-i pasă de prosperitatea naţiunilor, vrea doar să îşi impună dogmele", a declarat şefa extremiştilor francezi.

În opinia acesteia, democraţia este "suprimată", iar tot ceea ce se doreşte este "supunerea absolută" faţă de normele UE.

"Chiar şi în cazul în care concurenţa economică nu intră în discuţie, UE se dovedeşte a fi dăunătoare. Am văzut, din păcate, pe tot parcursul anului trecut, cei mai răi criminali şi că cei mai de seamă terorişti se pot deplasa nestingheriţi în Spaţiul Schengen", a adăugat preşedintele Frontului Naţional din Franţa.

În ce priveşte euro, Marine le Pen a spus că "este în primul rând un instrument economic esenţial, a cărei valoare simbolică este doar secundară".

"Atunci când un instrument nu funcţionează, când este inutil sau periculos, acesta trebuie schimbat. Moneda euro a fost o greşeală mare cu consecinţe grele, însă UE refuză să recunoască acest lucru, pentru că este incapabilă să se amendeze", a afirmat preşedintele Frontului Naţional din Franţa.

Referitor la România, Marine Le Pen a afirmat că este o ţară cu mare potenţial, aflată, însă, într-o "situaţie dificilă", care merită mai mult decât "această sângerare umană teribilă pe care a provocat-o pesimismul".

Totodată, preşedintele Frontului Naţional din Franţa a vorbit şi despre islamism, spunând că atunci când acesta "pare să avanseze spre România, şeful Serviciilor de Informaţii germane vine şi recunoaşte că a subestimat riscul infiltrării teroriştilor asa-zisului stat islamic în rândul refugiaţilor".

"Această orbire este rezultatul unei decizii politice", a adăugat Marine Le Pen.

La Conferinţa Internaţională "Europa noastră – Europa Naţiunilor”, organizată de Mişcarea pentru Europa Naţiunilor şi a Libertăţilor la Sinaia, participă circa cinci sute de persoane.

Alături de key speaker-ul Marine Le Pen, la conferinţă mai sunt prezenţi Marcel de Graaf, copreşedinte al Grupul Politic Europa Naţiunilor şi Libertăţilor, Edouard Ferrand, Ludovic de Danne, Tomio Okamura, Riccardo Molinari, vicepreşedinte al Ligii Nordului din Italia, şi alţii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO