Business Internaţional

Martin Roman a făcut din CEZ un imperiu al energiei în numai câţiva ani

 Martin Roman a făcut din CEZ un imperiu al energiei în numai câţiva ani

Autor: Paul Comşa

20.09.2011, 21:34 1538

Roman este considerat unul dintre cei mai importanţi şi influenţi oameni de afaceri din Cehia şi conducea gigantului energetic de şapte ani. El a anunţat că va rămâne în companie în calitate de şef al consiliului de supraveghere.

Publicaţiile din Cehia au văzut adesea în Martin Roman personificarea tânărului manager de succes nealterat de trecutul comunist. La numai 41 de ani, CV-ul lui Martin Roman este impresionant, iar ascensiunea sa a fost extrem de rapidă. Încă de pe băncile facultăţii era numit director de vânzări al unui producător ceh de chipsuri, iar doi ani mai târziu făcea cunoştinţă pentru prima dată cu fotoliul de director executiv al unei companii.

De atunci nu a mai trebuit să treacă decât zece ani pentru a ajunge la conducerea uneia dintre cele mai râvnite corporaţii din Cehia, pe care a transformat-o în scurt timp într-un adevărat "imperiu".

Fără îndoială, perioada în care Roman s-a aflat la conducerea CEZ a fost una înfloritoare pentru gigantul energetic. Rezultatele înregistrate de companie în timpul "domniei" sale sunt edificatoare în acest sens.

În ultimii şapte ani profiturile au crescut de aproape patru ori, ca şi capitalizarea bursieră a CEZ.

Mai mult, rezultatele din primul semestru al acestui an plasează CEZ în primele opt companii energetice din Europa după numărul de clienţi şi pe locul şase în clasamentul în funcţie de valoarea de piaţă, în faţa unor firme cunoscute precum RWE (Germania) sau Fortum (Finlanda).


Partidele se schimbă, Roman rămâne

Cu adevărat remarcabilă a fost însă abilitatea lui Roman de a sta la conducerea grupului energetic deţinut în proporţie de 70% de către statul ceh, chiar dacă la guvernare s-au succedat partide cu orientări diferite. El a fost prezentat de presa din Cehia drept un profesionist cu o mare capacitate de a influenţa deciziile politice.

În multe privinţe a fost omul potrivit la locul potrivit şi a reuşit să colaboreze atât cu partidele de stânga, cât şi cu cele de dreapta. Mai mult, spre deosebire de predecesorul său la conducerea CEZ Jaroslav Mil, Roman a reuşit să îşi impună în faţa guvernului ceh strategia de expansiune a conglomeratului energetic.

Primul pas a fost reprezentat de achiziţionarea SeveroCeskeDole, cel mai mare furnizor de cărbuni al CEZ.

Apoi, cu ajutorul activităţilor de lobby pe lângă guvernanţi, Roman a preluat controlul asupra a aproape jumătate din reţeaua de distribuţie a energiei electrice din Cehia. Extinderea Uniunii Europene, urmată de armonizarea reglementărilor din noile state membre, de liberalizarea pieţelor şi de valuri de privatizări au fost oportunităţi pe care CEZ nu le-a ratat.

În anii în care Roman s-a aflat la conducerea grupului, CEZ a "cucerit" o mare parte din Europa Centrală şi de Est. În prezent, grupul distribuie energie electrică în România, Bulgaria, Polonia, Slovacia, Ungaria şi Albania şi a achiziţionat active importante în Germania, Turcia, Olanda şi Bosnia-Herţegovina.

Nu în ultimul rând, Martin Roman a beneficiat şi de subvenţiile masive acordate de stat, sub formă de indemnizaţii pentru a reduce emisiile de carbon, în valoare de mai multe miliarde de coroane.

Profit record pe timp de criză

Tot cu Roman la conducere, CEZ a reuşit să obţină un profit record de aproape două miliarde de euro în timpul recesiunii din 2009, datorită strategiei de hedging (de acoperire a riscurilor - n.red.) a grupului.

Totuşi, Martin Roman pare că se retrage la momentul oportun. Profiturile companiei se află pe un trend descendent şi nici rezultatele estimate pentru acest an nu sunt extraordinare. Mai mult, Uniunea Europeană investighează în prezent compania pentru concurenţă neloială prin încălcarea liberului acces pe piaţă, iar în Cehia au început să apară critici cu privire la unele achiziţii ale firmei în Germania şi Bulgaria.

Schimbarea strategiei, motivul demiterii?

Schimbările din conducerea grupului energetic ceh CEZ ar trebui să continue după plecarea lui Roman, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului de la Praga.

Premierul ceh Petr Necas a criticat anumite elemente ale extinderii CEZ în străinătate în ultimii ani şi a afirmat că managementul grupului va trece prin noi schimbări. "Sunt consternat de rezultatele multor achiziţii străine", a arătat primul-ministru.

Demisia surprinzătoare a lui Roman de la conducerea CEZ a alimentat speculaţii privind motivele deciziei.

Necas a afirmat că schimbările au la bază o nouă strategie pentru CEZ, care urmează să focalizeze grupul de la extindere pe plan internaţional la asigurarea securităţii energetice a Cehiei şi la diversificarea resurselor energetice, în principal către domeniul energiei nucleare.

Premierul a spus că vrea un nou şef la CEZ, care să supravegheze încă de la început extinderea grupului în zona energiei atomice. CEZ vrea să-şi extindă centrala nucleară de la Temelin, în apropiere de graniţa cu Austria. Unitatea are în prezent două reactoare.

De asemenea, CEZ vrea să construiască o nouă centrală nucleară în Cehia şi două în Slovacia, investiţii care ar putea ajunge la 500 de miliarde de coroane cehe (peste 28 de miliarde de dolari).

Pentru construirea reactoarelor planificate de CEZ licitează trei companii/consorţii, respectiv divizia Westinghouse a Toshiba Corp, alianţa dintre Atomostroyexport (Rusia) şi Skoda JS (Cehia) şi grupul francez Areva.





Cine este Martin Roman


n Absolvent al facultăţii de drept din cadrul Universităţii Karlova din Praga.

n A urmat cursurile facultăţii de economie la Universitatea St. Gallen din Elveţia.

n A studiat timp de un an la universitatea germană Karl Ruprechtsuniverisitat din Heidelberg.

n Şi-a început cariera profesională în anul 1992 când, deşi era încă student, a fost numit director de vânzări la Wolf Bergstrasse, o companie specializată în producerea de chipsuri din cartofi.

n Din 1994 până în 1998 a fost angajat ca director executiv al producătorului ceh de aparate de aer condiţionat Janka Radotin.

n În 1998, după achiziţionarea companiei cehe de către Lennox International, unul dintre liderii mondiali în domeniu, Martin Roman a fost numit membru în comitetul executiv al producătorului american.

n Din 2000, a devenit directorul executiv al companiei din domeniul transporturilor Skoda Holding, poziţie pe care a ocupat-o până în 2004, când a fost numit la conducerea CEZ.

n Din 29 aprilie 2010, el face parte din consiliul de administraţie al companiei ungare din industria petrolieră MOL.

n Este de asemenea membru în consiliul de supraveghere al bursei de la Praga, membru în consiliul de administraţie al companiei turceşti din domeniul energiei Akenerji Elektrik Uretim, vicepreşedinte al Confederaţiei Industriei şi Transportului în Cehia (a fost membru în consiliul de supraveghere al căilor ferate din Cehia între 2007 şi 2009), membru în consiliul de supraveghere al companiei austriece de asigurări Vienna Insurance Group.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO