Business Internaţional

MasterCard angajează: Gigantul serviciilor de plăţi caută peste 170 de programatori şi dezvoltatori de blockchain

MasterCard angajează: Gigantul serviciilor de plăţi...

Autor: Alex Ciutacu

15.04.2018, 14:31 217

Gigantul serviciilor de plăţi, MasterCard, a anunţat săptămâna aceasta că angajează 175 de dezvoltatori noi, printre care şi specialişti de blockchain, potrivit CoinDesk.

Dezvoltatorii vor lucra în colaborare cu birourile MasterCard din Leopardstown, Irlanda, unde se află braţul de cercetare şi dezvoltare al companiei, MasterCard Labs. Scopul noilor dezvoltatori va fi să creeze şi să extindă un sistem de plăţi mai eficient, potrivit unui comunicat de presă din partea companiei.

Compania lucrează la extinderea accesului populaţiei la serviciile financiare, a transmis Sonya Geelon, country manager, MasterCard Irlanda.

„Desfăşurăm proiecte care promovează incluziunea financiară atât acasă, cât şi peste hotare şi lucrăm pentru a furniza consumatorilor, business-urilor şi guvernelor cele mai sigure şi securizate modalităţi de plată”.

MasterCard a testat tehnologia blockchain începând cu anul 2016, iar în octombrie 2017 a transmis că va utiliza blockchain-ul pentur a facilita tranzacţii business-to-business.

De asemenea, eforturile MasterCard de a adopta tehnologia se transpun în încercările companiei de a obţine patente legate de blockchain. În luna septembrie a anului trecut, compania a descris un sistem pe bază de blockchain care va facilita „ordinele de cumpărare şi datele legate de tranzacţii”. Două luni mai târziu, printr-o altă aplicaţie pe blockchain a MasterCard, compania a promis clienţilor că tranzacţiile vor fi mai rapide.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO