Premierul Italiei, Matteo Renzi, a cerut, duminică, oprirea politicilor de austeritate în Europa, în contextul votului cetăţenilor britanici în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană.
"Politicile de austeritate au afectat perspectivele, transformând viitorul într-un risc. Au alimentat temerile", a scris Matteo Renzi într-un editorial publicat în ziarul Il Sole 24 Ore.
"Fără creştere economică, nu sunt locuri de muncă; fără investiţii, nu există viitor; fără flexibilitate, nu există comunitate", a subliniat Matteo Renzi.
"Uniunea Europeană trebuie să recupereze strălucirea, energia şi idealurile", a subliniat şeful Guvernului de la Roma, pledând şi pentru o stratgie europeană în domeniul imigraţiei.
Matteo Renzi urmează să se întâlnească luni, la Berlin, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi cu preşedintele Franţei, François Hollande.