Business Internaţional

Microsoft şi o bancă daneză vor lansa o platformă bursieră online pentru investitori individuali

Autor: Oncu Marius Gheorghe

08.11.2010, 17:09 36

Grupul american Microsoft şi banca daneză Saxo Bank vor lansasăptămâna aceasta o platformă online de tranzacţii bursiere, MSNTrader, destinată investitorilor individuali, care doresc să deţinăun control mai ridicat asupra propriilor finanţe, potrivitcotidianului Financial Times citat de Mediafax Business.

Încrederea în managerii care administrează investiţii a fostafectată pe mai mult pieţe importante în timpul crizei financiare."Criza fulger" de pe bursa din SUA, când indicele Dow Jones s-aprăbuşit şi şi-a revenit pe parcursul a numai o oră a modificatnegativ încrederea investitorilor şi a condus la ieşiri importantede capital.

Existenţa unor servicii online ieftine pentru tranzacţiifinanciare a contribuit la orientarea investitorilor către controlasupra plasamentelor, prin facilităţi denumite "doar execuţie"(execution only - XO), oferite de companii ca Barclays Stockbrokersşi TD Waterhouse.

Astfel de servicii, destinate investitorilor care iau propriiledecizii de tranzacţionare, au crescut puternic în Marea Britanie înultimii ani, peste 300.000 de conturi fiind deschise în perioada de12 luni încheiată în iunie, potivit firmei de cercetare Compeer.Studiul arată că există aproximativ 3,8 milioane de conturiadministrate de firme XO pentru aproximativ un milion deinvestitori britanici. Citiţi mai multe pe www.mediafax.biz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO