Business Internaţional

Ministru francez: Fuziunile cross-border între companiile franceze şi germane sunt bune pentru a face faţă competiţiei chinezilor şi americanilor

Ministru francez: Fuziunile cross-border între...

Autor: Catalina Apostoiu

20.11.2017, 00:00 97

Solidaritatea şi consolidarea pot ajuta Europa să-şi menţină competitivitatea într-o lume din ce în ce mai protecţionistă, a declarat Bruno Le Maire, ministrul francez al economiei, care s-a întâlnit recent cu liderii germani aflaţi în discuţii de formare a unui guvern de coaliţie, într-un interviu acordat publicaţiei germane Handelsblatt.

O consolidare sporită, incluzând fuziuni între firme franceze şi germane, cât şi un buget la nivel european sunt necesare pentru a face faţă competiţiei venite din partea Chinei şi SUA, potrivit ministrului francez. „Trebuie să înţelegem că nici China, nici SUA nu ne vor face vreun cadou.

Companiile noastre trebuie să atingă o masă critică, în caz contrar existând riscul ca industriile noastre să dispară“, a avertizat Le Maire. Recenta fuziune dintre diviziile de trenuri ale Siemens şi Alstom ar putea servi drept exemplu pentru alte sectoare, a argumentat acesta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO