Business Internaţional

Ministru german: UE trece prin cea mai grea perioadă din istoria sa

Ministru german: UE trece prin cea mai grea perioadă din...

Autor: Catalina Apostoiu

30.09.2016, 00:00 828

Uniunea Europeană trece printr-o criză şi are nevoie să-şi recâştige credibilitatea şi încrederea publicului, a declarat ministrul adjunct de finanţe german Jens Spahn, parte a partidului politic al cancelarului Angela Merkel, pentru CNBC.

„Trecem fără îndoială prin cea mai dificilă perioadă pentru Uniunea Europeană”, a declarat oficialul german.  Spahn a indicat criza refugiaţilor, eforturile de combatere a terorismului şi lipsa unei politici unificate pentru soluţionarea problemelor din Orientul Mijlociu ca fiind unele dintre problemele care divizează regiunea. „Avem nevoie acum să recâştigăm încrederea demonstrând că putem rezolva problemele la nivel european”, a declarat Spahn. La nivel economic, oficialul german a declarat că zonei euro îi lipseşte o creştere puternică, dar a subliniat că problemele derivă dintr-o lipsă de reforme la nivel naţional.

“Avem categoric nevoie de o creştere mai puternică în Europa şi în lume, fără creştere nu va exista inflaţie, iar fără inflaţie dobânzile nu vor creşte. Problema este însă că la reuniuni importante suntem toţi de acord la nivel declarativ că trebuie să implementăm reforme structurale, însă înapoi acasă nu facem ceea ce este necesar”, a declarat Spahn. “Deci avem cu adevărat nevoie de aceste discuţii în politica internă în Germania, în alte ţări, cât şI în SUA, cu privire la ce fel de reforme trebuie implementate, pentru a crea un mediu pentru mai multe investiţii, ce vor genera creştere. Băncile centrale nu pot face acest lucru, trebuie să avem reforme structurale”, a concluzionat ministrul german.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO