Justiţia franceză a decis, în urma unui scandal lansat de mass-media, să deschidă o anchetă preliminară pentru a stabili dacă ministrul bugetului Jerome Cahuzac a fraudat statul - infracţiune contra căreia luptă acum - cu un cont secret din Elveţia pe care demnitarul l-a închis cu mult înainte de a intra în guvern. Deşi executivul îl sprijină pe ministru, presa îşi pune deja întrebarea dacă Cahuzac mai poate rămâne în funcţie. Alţi politicieni au fost stigmatizaţi pentru mai puţin de atât. Ministerul Bugetului a salutat ancheta.
Scandalul a pornit de la site-ul de investigaţii Mediapart care ar fi descoperit că ministrul a deţinut un cont secret la banca elveţiană UBS timp de 20 de ani până în 2010, scrie The Guardian. Potrivit investigatorilor site-ului, Cahuzac s-ar fi dus în Elveţia pentru a-şi închide contul de acolo cu puţin timp înainte de a fi numit şeful comisiei financiare parlamentare în februarie 2010. Mediapart a dat publicităţii o înregistrare audio în care, spun investigatorii, ministrul îi spune bancherului său că este stingherit de contul din Elveţia. În înregistrare, vocea despre care se spune că este a demnitarului afirmă: "Ceea ce mă deranjează mai mult este că încă mai am un cont deschis la UBS, iar UBS nu este chiar cea mai secretoasă bancă".
Cahuzac neagă acuzaţiile lansate de Mediapart şi faptul că vocea din înregistrare este a lui. De altfel, ministrul a atacat site-ul în justiţie pentru calomnie. Ministerul Bugetului a salutat ancheta justiţiei, apreciind că astfel i se va permite lui Cahuzac să-şi demonstreze "totala nevinovăţie în faţa acuzaţiilor absurde".
Dar afacerea Cahuzac reprezintă o lovitură dată credibilităţii guvernului condus de preşedintele francez François Hollande, care a promis în campania prezidenţială că executivului său nu i se va putea reproşa nimic.
În afară de propriile mustrări de conştiinţă, nimic nu-l poate obliga pe demnitar să demisioneze, chiar dacă este inculpat, deoarece, potrivit legii franceze, un ministru nu poate fi demis decât din motive precum o boală, demenţă, şedere prelungită în străinătate şi nu judiciare.
Însă politicienii francezi nu ţin cu dinţii de aceste prevederi pentru a-şi păstra postul. La presiunea opiniei publice sau din cauza gălăgiei făcute de opoziţie, miniştrii incriminaţi au plecat de cele mai multe ori. Problema demisiei este una pur etică, scrie L'Express.
În Franţa, o lege nescrisă spune că o inculpare = o demisie
Primul care a cedat a fost secretarul de stat din timpul preşedintelui Pompidou. În 1972, Phillipe Dechartre a fost acuzat că a şantajat un dezvoltator imobiliar şi a demisionat în urma condamnării sale. Dechartre este primul demnitar care a cunoscut dezonoarea demisiei înainte de venirea la putere a preşedintelui François Mitterrand.
Venirea stângii la palatul Élysée este însoţită de o mişcare către transparenţă şi moralitate. În felul acesta era dificil de menţinut în funcţie miniştri condamnaţi sau chiar numai suspectaţi. Cazul ministrului apărării Charles Hernu este elocvent, acesta fiind forţat să demisioneze în 1985 după episodul bombardării vasului Rainbow Warrior al organizaţiei ecologiste Greenpeace în Noua Zeelandă de către agenţi francezi.
Urmează o serie de alţi zece miniştri care gustă dezonoarea demisiei în urma inculpării, de la Bernard Tapie în 1992, din cauza unor acuzaţii că a abuzat de activele sociale ale uneia din companiile sale, la Perre Bedier în 2004, anchetat pentru corupţie.
Lista îi cuprinde şi pe deja controversatul Dominique Strauss-Kahn, în 1999, şi Gerard Longuet, care a demisionat în 1994 după un scandal legat de finanţarea partidului său şi construirea vilei sale. Alţii pur şi simplu au refuzat să revină în funcţie.
"O anchetă â o demisie" a devenit o regulă de neîncălcat. Pe această regulă nescrisă mizează cei care cer plecarea lui Cahuzac.
Însă în Franţa opinia publică devine tot mai severă cu politicienii, aruncând stigmatul chiar şi asupra celor doar prinşi în turbulenţele unui scandal. În ultimii ani, mai mulţi membri ai guvernelor au fost debarcaţi fără a fi inculpaţi sau chiar fără a fi subiecţii unor acţiuni judiciare.
În timpul preşedintelui Nicolas Sarkozy Christian Blanc, Alain Joyandet, Michèle Alliot-Marie şi Eric Woerth au avut această soartă. Dar doi miniştri au rezistat, Claude Gueant şi Christine Lagarde. Primul a fost vizat pentru incitare la discriminare socială, iar al doilea pentru abuz de putere.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
