Business Internaţional

Ministrul rus de Finanţe: Rubla a devenit prea puternică

Ministrul rus de Finanţe: Rubla a devenit prea puternică

Autor: Anca Dumitrescu

24.04.2015, 19:31 882

"S-a întâmplat ceea ce ne-am aşteptat: volumul rezervelor în aur s-a stabilizat, apoi rubla a început să se stabilizeze, iar acum s-a întărit. Credem că s-a apreciat extrem de puternic, este prea mult", a spus Siluanov.

Ministrul a arătat că la sfârşitul lui 2014 cererea de valută din partea ruşilor a crescut din cauza devalorizării rublei, ceea ce a condus la ieşiri de capital şi la accelerarea inflaţiei.

Rubla s-a devalorizat cu 46% în 2014, coborând în decembrie la 67,8 unităţi pentru un dolar, pe fondul scăderii cotaţiilor petrolului. În acest an, rubla şi-a revenit însă, atingând vineri nivelul de 51,6 unităţi pentru un dolar.

Bloomberg a estimat recent că rubla rusească înregistrează cele mai bune performanţe între valutele analizate la nivel mondial, principalul motiv pentru aprecierea monedei fiind armistiţiul din Ucraina.

La jumătatea lunii martie, Siluanov a apreciat că economia Rusiei a depăşit cel mai dificil moment la sfârşitul lui 2014, fiind în curs de stabilizare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO