Miruna Suciu, alte trei partenere şi un grup de 16 avocaţi pleacă de la casa de avocatură Muşat&Asociaţii pentru a-şi face propria firmă

27 ian 2016 Autori: Cristian Hostiuc , Cristina Rosca

Avocatul Miruna Suciu cre deţinea funcţia de partener în cadrul casei de avocatură Muşat&Asociaţii, va pleca din cadrul acesteia alături de alţi trei parteneri precum şi o echipă de 16 avocaţi. Cei 20 vor să îşi dezvolte propria lor casă de avocatură, potrivit datelor ZF.

Contactat de ZF, avocatul Gheorghe Muşat, fondatorul şi cel care conduce casa de avocatură Muşat&Aociaţii, nu a dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.

Specializată în domenii precum energie, fuziuni şi achiziţii şi privatizări, Miruna Suciu lucrează pentru casa de avocatură de 16 ani, iar din 2005 deţine funcţia de partener.

Muşat&Asociaţii este una dintre cele mai mari case de avocatură din România, cu o prezenţă pe piaţă de 25 de ani.
Piaţa serviciilor de avocatură de business din România scade încet, dar sigur, după o perioadă de boom, în acest moment fiind estimată la o valoare cuprinsă între 150 şi 180 de milioane de euro. Presiunea pe tarife este foarte mare, ceea ce duce la scăderea veniturilor pentru cei mai mulţi dintre avocaţi. Piaţa de avocatură este printre puţinele sectoare din economie controlate de firme de avocatură româneşti.

 
Cuvinte cheie:
avocatura
, casa
, avocati
, plecare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide