Business Internaţional

Moment istoric: Simona Halep foarte aproape de o nouă victorie importantă

Moment istoric: Simona Halep foarte aproape de o nouă...

Autor: Claudiu Giurgea, Mediafax

03.04.2018, 12:40 1166

Halep este la un pas de a trece bariera celor 23 de milioane de dolari - premii brute câştigate din tenis! Simona va depăşi acest prag impresionant dacă se va califica în semifinalele turneului Premier de la Stuttgart (23 - 29 aprilie). Competiţia sponsorizată de Porsche va fi prima pe care constănţeanca o va ataca în sezonul pe zgură.

Simona a acumulat din tenis 22.974.818 de dolari, numai în acest an adunând 2,23 milioane de dolari. Practic, Halep trebuie să-şi egaleze performanţa atinsă anul trecut la Stuttgart pentru a depăşi graniţa celor 23 de milioane. Prezenţa în careul de aşi este răsplătită cu 38.000 de dolari, aşa că eleva lui Darren Cahill ar putea ajunge la un total de 23.012.000, bani câştigaţi din sportul alb.

Halep, actualmente ocupanta locului 1 WTA, s-a oprit în careul de aşi la ediţia din 2017 a turneului german, fiind eliminată de Laura Siegemund cu 6-4, 7-5. Înainte de a merge la Stuttgart, românca îşi va face încălzirea la Cluj-Napoca, pe 21 şi 22 aprilie, atunci când va evolua pentru România în barajul de accedere în Grupa Mondială cu Elveţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO