Moscova transmite că Washingtonul trebuie să returneze ”fără discuţii” Rusiei două proprietăţi diplomatice confiscate

luni, 16:25 Autor: Olimpia Nicolae

Washingtonul trebuie să returneze ”necondiţionat” două proprietăţi ale statului rus din statele New York şi Maryland, confiscate în luna decembrie în urma acuzaţiilor ingerinţelor ruse în alegerile americane, a anunţat luni purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, citat de Le Figaro.

”Considerăm că este inacceptabil să stabilim condiţii pentru returnarea reşedinţelor noastre diplomatice şi credem că acestea trebuie returnate fără discuţii”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Kremlin.

La sfârşitul anului 2016, Administraţia Barack Obama a adoptat o serie de sancţiuni împotriva Rusiei, din cauza presupuselor ingerinţe în scrutinul prezidenţial care a avut ca rezultat victoria lui Donald Trump. Fosta Administraţie de la Washington a dispus expulzarea a 35 de angajaţi ai Ambasadei Rusiei şi ai Consulatului rus din San Francisco, precum şi închiderea a două proprietăţi ale statului rus din statele New York şi Maryland.

Declaraţiile lui Peskov au loc înaintea unei întrevederi ce va avea loc în cursul zilei de luni între ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Ryabkov, şi Thomas Shannon, subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Politice.

Această întâlnire diplomatică fusese programată iniţial să aibă loc la Sankt-Petersburg, în luna iunie, dar a fost anulată de Moscova în urma noilor sancţiuni impuse Rusiei din cauza conflictului din Ucraina.

 
Cuvinte cheie:
RUSIA
, SUA
, proprietati
, washington
, kremlin
, sanctiuni
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide