Business Internaţional

Nemţii ar putea bloca preluările chinezilor în sectorul tech german dacă Beijingul nu-şi deschide piaţa

Nemţii ar putea bloca preluările chinezilor în...

Autor: Catalina Apostoiu

28.05.2018, 00:00 163
După un val de preluări de companii tech germane de către chinezi, Berlinul ar putea bloca noi achiziţii dacă China nu va face mutări serioase în sensul deschiderii propriilor pieţe, acum strâns controlate, scrie Handelsblatt. Companiile germane se confruntă cu mult prea multe restricţii pe pieţele chinezeşti, în timp ce firmele chinezeşti sunt libere să investească şi să vândă în Europa, a reamintit constant cancelarul german Angela Merkel gazdelor sale chineze în cadrul unei vizite recente în China. Există însă semne că Germania s-a cam săturat de dezechilibrele din relaţia comercială cu China. Potrivit Handelsblatt, ministerul german al economiei ar putea bloca o investiţie chinezească în Leifeld, un producător de echipamente care procesează aliaje din oţel, invocând „mai multe aspecte problematice”. Achiziţiile chinezilor de companii tech germane a devenit un subiect fierbinte în ultimii doi ani. Totul a început cu un val de preluări din 2016, în urma căruia Germania a introdus noi reglementări, în iulie anul trecut, conferind guvernului o putere sporită de a bloca investiţiile străine.

Totuşi, noile reglementări nu au fost folosite până acum pentru blocarea unei tranzacţii. Lucrurile ar putea fi diferite însă în cazul Leifeld. Blocând o tranzacţie relativ nesemnificativă, compania are venituri anuale de numai 40 milioane de euro, Berlinul ar putea transmite un semnal că vrea ca Beijingul să-şi deschidă pieţele mult mai rapid. Cu alte cuvinte: reciprocitatea trebuie să devină o realitate.

Riscul este îndepărtarea Chinei, iar miza este foarte mare: China este cel mai important partener comercial al Germaniei. Anul trecut, Germania a importat bunuri chineze de 100,5 miliarde de euro, exportând de 86,2 miliarde de euro către această ţară.

Ministrul german al economiei Peter Altmaier a declarat că vrea o înăsprire în continuare a reglementărilor privitoare la preluările chineze de dragul securităţii naţionale. Acesta este însă conştient că Germania, mai mult decât orice altă ţară, depinde de comerţul liber pentru a-şi menţine economia bazată pe exporturi pe creştere.

Preluările chinezilor ar putea fi supuse unei analize mai stricte şi la nivel european. Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a depus un proiect de lege ce propune teste unice europene privitoare la posibile investiţii străine.

Germania, susţinută de Franţa şi Italia, este o forţă majoră din spatele noii legislaţii. Există însă opoziţie faţă de aceasta din partea unor ţări est-europene care speră să beneficieze de pe urma unui nou val de investiţii chineze.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO