Business Internaţional

Nivel maxim de alertă în insula turistică Bali, în condiţiile în care erupţia vulcanului Anung este iminentă

Nivel maxim de alertă în insula turistică Bali, în...

Autor: Andrei Ionascu

27.11.2017, 03:51 168

"Au fost degajate cantităţi însemnate de cenuşă, iar explozii ocazionale pot fi auzite la 12 kilometri de vârf. Flăcările au fost vizibile în timpul nopţii, ceea ce indică faptul că o eventuală erupţie s-ar putea întâmpla oricând. În anticiparea posibilităţii şi a riscului iminent de dezastru, PVMBG a ridicat nivelul de alertă de la Muntele Agung de la trei la patru, începând cu ora locală 06.00", se arată într-un comunicat al agenţiei indoneziene pentru prevenirea şi atenuarea dezastrelor.

Valul gros de fum a ajuns la 4.000 de metri altitudine, fiind cea de-a doua emisie majoră a vulcanului indonezian din această săptămână. Autorităţile au distribuit măşti în zonele afectate.

Aeroportul din capitala insulei Bali, Denpasar - o destinaţie de vacanţă care atrage milioane de turişti în fiecare an - a fost închis. Peste 400 de zboruri au fost anulate, iar aproximativ 60.000 de persoane sunt afectate de această decizie.

Aproximativ 25.000 de persoane care locuiau în apropierea muntelui şi-au părăsit casele încă din 21 noiembrie, după ce vulcanul Agung a început să degaje fum şi materii vulcanice.

Vulcanul Agung a erupt ultima dată în 1963, provocând moartea a peste 1.600 de persoane. Agung este unul dintre cei peste 120 de vulcani activi din Cercul de Foc al Pacificului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO