Business Internaţional

Noaptea Albă a Galeriilor: Zece oraşe găzduiesc expoziţii şi evenimente dedicate artei contemporane

Noaptea Albă a Galeriilor: Zece oraşe găzduiesc...

Autor: Letitia Provian

28.07.2016, 16:07 166

În 2016, ediţia aniversară a Nopţii Albe a Galeriilor creează o hartă a artei contemporane şi a celor mai noi tendinţe de pe scena artistică locală şi internaţională, în zece oraşe din România.

Cu ocazia ediţiei #10, Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), proiect iniţiat şi organizat de Asociaţia Ephemair, îşi extinde programul nocturn în galerii de artă, spaţii alternative, huburi creative şi ateliere de artist din alte nouă oraşe. Astfel, alături de Bucureşti, vor avea loc expoziţii şi evenimente dedicate artei contemporane în Arad, Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Pentru a evidenţia profilul cultural al celor nouă oraşe invitate, în Bucureşti, una dintre expoziţiile principale, realizată cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi al Ministerului Culturii, va prezenta într-un spaţiu nou zece proiecte curatoriale având drept invitaţi curatori şi artişti din oraşele partenere NAG 2016.

De asemenea, se va iniţia un program adresat unui grup de specialişti străini din domeniul artei contemporane, cărora li se va oferi un contact direct cu scena artistică din România şi care, timp de trei zile, vor putea interacţiona cu tinerii artişti emergenţi.

“Am venit alături de Noaptea Albă a Galeriilor cu gândul de a face legătura între tânăra generaţie de creatori şi publicul tânăr. Noaptea Albă a Galeriilor este una dintre staţiile pe drumul spre un viitor în care ne dorim ca industriile creative să producă în mod constant valoare pentru România şi în care artiştii cu care suntem acum contemporani să reprezinte valori certe, într-un ecosistem artistic funcţional şi accesibil. Vrem să contribuim la construirea unei scene noi, mai colorate, mai vii, pentru artiştii cu personalitate. O scenă care să trăiască pentru public, prin noua generaţie de creatori.”, a exprimat Flavia Popa – Secretar General BRD-Groupe Société Générale.

Mai multe despre acest eveniment pot fi citite pe Facebook: https://www.facebook.com/events/1755166281429187/ , http://noapteagaleriilor.ro/ , https://www.facebook.com/noapteagaleriilor/.

Noaptea Albă a Galeriilor a fost primul eveniment cultural nocturn din România după Noaptea Muzeelor şi primul eveniment din ţară care a atras atenţia marelui public asupra artelor contemporane şi a tinerilor artişti, reunind, printr-un program complex şi dinamic, toate tipurile de manifestări artistice - pictură, desen, sculptură, grafică sau new media, fotografie, video, performance, muzică, dans, teatru, design etc. În Bucureşti, Noaptea Albă a Galeriilor a generat o hartă în care a fost făcută vizibilă infrastructura dinamică a spaţiilor ce găzduiesc evenimente de artă contemporană.

La prima ediţie a NAG din 2007 au participat douăsprezece galerii din Bucureşti. Ediţia a doua (2008) a reunit paisprezece spaţii. La cea de-a treia ediţie, în 2009, numărul participanţilor s-a dublat, ajungându-se la douăzeci şi opt de spaţii, iar în 2010 la patruzeci de spaţii. La a cincea ediţie acest eveniment s-a extins şi în Cluj, devenit în ultimii ani un centru cultural românesc cu o dezvoltare spectaculoasă, harta NAG a acestei prime ediţii locale reunind douăsprezece spaţii. La aceeaşi ediţie, Bucureştiul a marcat pe harta sa cincizeci şi patru de galerii şi spaţii alternative. NAG#6 a prezentat publicului treizeci de galerii şi spaţii alternative, iar în cadrul NAG#7, ediţia din 2013, harta a cuprins cincizeci şi patru de spaţii. Ediţia NAG#8 din 23 mai 2014 a înregistrat cel mai mare numar de participanţi prin prezenţa a peste şaptezeci de galerii şi spaţii alternative. Organizatorii continuă demersul de promovare a artei contemporane şi încurajarea artiştilor români emergenţi.

De-a lungul celor nouă ediţii desfăşurate până în prezent, Noaptea Albă a Galeriilor a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane şi a tinerilor artişti români, atât prin încurajarea contactului dintre artişti şi galerii sau spaţii dedicate artei contemporane, cât şi prin prezentarea artiştilor unui public extins, căruia îi oferă în fiecare an oportunitatea de a descoperi arta generaţiei din care face parte.

Organizatorul celei de-a X-a ediţii a Nopţii Albe a Galeriilor este Asociaţia Ephemair.

Asociaţia Ephemair îşi propune să dezvolte proiecte culturale destinate promovării artei contemporane româneşti şi internaţionale, acţiuni care vizează creşterea vizibilităţii acesteia în rândul publicului larg. Alături de proiectul Noaptea Albă a Galeriilor, Asociaţia Ephemair organizează alte două proiecte importante în scena evenimentelor culturale din Bucureşti: Art on Display şi Weekendul Galeriilor. Mai multe detalii se găsesc la adresa: http://www.ephemair.ro/.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO