Business Internaţional

Noul curent printre economiştii germani: ţările slabe să părăsească zona euro

Noul curent printre economiştii germani: ţările slabe să părăsească zona euro

Autor: Constanta Catalina Apostoiu

12.08.2011, 00:01 5505

Un număr în creştere de economişti de renume şi comentatori, în special din Germania, spun că Grecia ar trebui să părăsească zona euro pentru binele propriu, cât şi pentru binele continentului. Unii economişti germani susţin că şi alte ţări din zonă, cum ar fi Portugalia sau chiar Italia, ar putea fi nevoite să procedeze la fel, scrie The New York Times.

"Este mai bine pentru toate părţile implicate, în special pentru Grecia, dacă aceasta va părăsi zona euro temporar", a declarat Hans-Werner Sinn, preşedinte al influentului Ifo Institute.

Noi fonduri acordate Greciei nu vor face decât să descurajeze ţara să-şi restructureze economia, împingând în acelaşi timp Europa către o aşa-numită uniune de transfer, unde economiile mai puternice le susţin pe cele mai slabe, spun specialiştii.

Nu există niciun fel de clauză în legislaţia UE pentru eliminarea din zona euro a unei ţări membre, iar prin urmare Grecia va trebui să se retragă în mod voluntar. Iar dacă nu va mai primi ajutor, aceasta nu prea ar mai avea de ales.

În rândul economiştilor europeni din afara Germaniei, ideea exercitării de presiuni asupra unei ţări în sensul părăsirii zonei euro este privită în general drept iresponsabilă şi crudă.

Băncile greceşti ar intra în faliment, ţara ar intra în incapacitate de plată a datoriilor şi nu ar dispune de o monedă credibilă cu care să achiziţioneze bunuri esenţiale. Întreaga zonă euro, cred aceştia, ar avea de suferit, în condiţiile în care investitorii s-ar teme de dezintegrarea uniunii monetare şi poate a UE ca întreg.

În Germania, însă, cu teama sa de inflaţie şi credinţa că fiecare trebuie să suporte consecinţele propriilor acţiuni, ideea că Grecia ar trebui să plece câştigă din ce în ce mai mult teren, chiar şi în cercurile de elită.

În rândul economiştilor europeni, ideea retragerii Greciei este văzută drept iresponsabilă. Jean-Claude Trichet, preşedintele BCE, a caracterizat astfel de propuneri drept "absurde".

Economiştii care spun că Grecia ar trebui să părăsească zona euro admit că băncile greceşti vor falimenta probabil şi că economia ţării va intra într-o recesiune adâncă.

"Cetăţenii ar trebui să accepte o scădere puternică a nivelului de trai. Însă acesta va trebui să scadă oricum", a declarat Matthias Kullas, economist în cadrul Centrului pentru Politici Europene din Germania.

Avantajul ar fi că Grecia ar avea propria monedă şi politică monetară şi ar putea decide o devalorizare pentru creşterea competitivităţii, spune el.

În acelaşi timp, consilierii economici ai guvernului german sunt extrem de îngrijoraţi în legătură cu măsurile luate pentru salvarea euro, potrivit agenţiei de presă Thomson Reuters.

Mulţi au văzut decizia cancelarului german Angela Merkel de a permite fondului de salvare a zonei euro să cumpere obligaţiunile statelor vulnerabile drept un pas către o uniune de transfer.

Mult mai îngrijorătoare pentru aceştia a fost însă decizia Băncii Centrale Europene de a achiziţiona obligaţiuni italiene şi spaniole, acţiune considerată a echivala cu o eroziune periculoasă a independenţei băncii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO