Business Internaţional

O familie din China a făcut o donaţie record de 350 de milioane de dolari către universitatea Harvard

O familie din China a făcut o donaţie record de 350 de...

Autor: Luiza Chiroiu

08.09.2014, 14:16 1210

Donaţia familiei Chan reprezintă 75% din suma de 450 de milioane de dolari pe care Facultatea de Sănătate Publică intenţiona să o strângă până în 2018, aceasta fiind cea mai importantă sumă donată către Harvard în cei 378 de ani de existenţă ai universităţii.

Decanul facultăţii, Julio Frenk, a declarat că banii vor fi folosiţi pentru extinderea programelor de cercetare întreprinse de facultate şi pentru acordarea de ajutoare studenţilor.

De cealaltă parte, familia Chan a explicat că a făcut această donaţie întrucât cerecetarea în domeniul sănătaţii publice are potenţialul de a ajuta comunităţi întregi, nu doar indivizi, cum este cazul medicinei.

"Dacă ne uităm la lumea de astăzi, vedem că a evoluat într-un sens în care sănătatea publică este mai necesară decât oricând. Dacă vrem să fim eficienţi în faţa ameninţărilor la adresa sănătăţii la nivel global, atunci sănătatea publică trebuie să fie parte a soluţiei", a declarat Gerald Chan, care a absolvit în anii '70 facultatea către care a făcut acum donaţia.

De altfel, oficialii facultăţii au precizat că banii donaţi vor fi direcţionaţi către găsirea de soluţii pentru rezolvarea crizelor umanitare cauzate de pandemii şi susţinerea sistemelor de sănătate slab dezvoltate.

Gerald Chan şi fratele său, Ronnie Chan, au împreună o avere de 3 miliarde de dolari, ocupând locul 17 în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din Hong Kong.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO