Business Internaţional

O nouă lovitură pentru Uber: Fuziunea dintre BMW şi Daimler care va schimba regulile pieţei de car-sharing

O nouă lovitură pentru Uber: Fuziunea dintre BMW şi...

Autor: Alex Ciutacu

28.03.2018, 16:43 627

Producătorii Daimler şi BMW au ajuns la un acord pentru fuziunea business-urilor de servicii de transport, pentru a-şi putea câştiga supremaţia în piaţa de car-sharing şi în cea a staţiilor de încărcare pentru maşini electrice, potrivit The New York Times.

Cele două companii au anunţat astăzi că ţinta este să devină „un furnizor de top” al noilor mijloace de transport urban, susţinând că în viitor oamenii vor privi maşinile ca pe un serviciu ce poate fi utilizat la nevoie.

Printre segmentele pe care cei doi giganţi vor fuziona, se numără şi cel de car-sharing, unde Daimler operează serviciul car2go, iar BMW serviciul DriveNow. Clienţii pot folosi o aplicaţie pentru smartphone pentru a căuta maşini parcate, puse la dispoziţia lor, şi pentru a le folosi pentru o scurtă durată de timp contra cost.

În tranzacţie este implicat şi start-up-ul Moovel, deţinut de Daimler, care le permite utlizatorilor să rezerve şi să plătească călătorii cu trenul, maşina, taxi sau biciclete de închiriat. Serviciul digital de parcare al BMW ajută utilizatorii să găsească locuri de parcare şi să plătească pentru acel loc fără a mai fi nevoie de tichet de parcare sau de bani cash.

Business-ul combinat ar oferi de asemenea şi serviciii de reîncărcare pentru maşinile electrice.

Joint venture-ul va fi de 50-50 şi aşteaptă aprobabarea autorităţilor anti-trust. Companiile nu au anunţat care va fi numele, unde va fi sediul central, la ce venituri anuale se aşteaptă sau ce executivi vor conduce noul business.

„Ca pionieri în ingineria de automobile, nu vom lăsa sarcina modelării viitorului transport urban în mâinile altora”, a transmis Dieter Zetsche, CEO al Daimler. „Vor fi în viitor mai mulţi oameni ca niciodată care nu vor avea propria maşină dar vor vrea acces la mobilitate urbană. Vrem să combinăm expertiza şi experienţa noastră pentru a dezvolta un ecosistem unic şi sustenabil de mobilitate urbană”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO