Business Internaţional

OECD: Economia globală este în scădere, iar China este principalul motiv

OECD: Economia globală este în scădere, iar China este...

Autor: Maria Tufan

17.09.2015, 00:00 680

Contracţiile puternice ale economiei chineze şi şocurile recente de pe pieţele financiare riscă să deraieze cursul economiei globale, anunţă un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Potrivit aceloraşi date, zona euro eşuează în a culege roadele deprecierii monedei euro şi ale reducerilor de preţ în cazul mărfurilor, scurtându-şi previziunile pe termen mediu în ciuda micilor îmbunătăţiri avute anul acesta.  Avertizările OECD apar după o vară în care întreaga economie mondială a cunoscut momente de dezordine, haosul de pe piaţa chineză având cea mai mare contribuţie. La climatul de incertitudine se adaugă însă şi decizia aşteptată astăzi din partea Sistemului Federal de Rezervă al Statelor Unite (FED) privind mărirea dobânzilor pentru prima dată în ultimul deceniu sau de păstrare a lor la nivelul actual. Previziunile publicate săptămâna aceasta indică o temperare a creşterii economice la nivel global de la 3,1%, acum trei luni la 3% pentru 2015, în vreme ce proiecţiile pe anul viitor scad de la 3,8% la 3,6%. Cu toate acestea, simularea nu ia în calcul şi efectele de runda a doua, precum un eventual declin al preţului petrolului şi un imediat răspuns al autorităţilor monetare din lume privind această problemă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO