Business Internaţional

Orange se pregăteşte pentru lansarea tehnologiei 5G în România: Compania efectuează trei teste noi, dintre care unul va fi în ţară

Orange se pregăteşte pentru lansarea tehnologiei 5G în...
11.02.2018, 10:44 1908

Orange Group a decis să realizeze o serie de trei noi teste în Europa, dintre care unul în România, pentru a pregăti lansarea tehnologiei 5G, care va permite dezvoltarea unor noi modalităţi de utilizare, potrivit comunicatului din partea companiei.

Strategia 5G a Orange se bazează pe trei componente: îmbunătăţirea benzii mobile de mare viteză, acces de mare viteză în ceea ce priveşte reţeaua fixă şi aplicaţii noi pentru a sprijini transformarea digitală a afacerilor. Până în anul 2020, testele realizate care vizează aceste trei zone vor pregăti sosirea 5G atât pentru consumatori, cât şi pentru clienţii business.

Pentru companie, una dintre principalele întrebuinţări ale tehnologiei 5G este legată de autotorismele autonome. Orange Group a fost ales de către UTAC CERAM – centrul francez de testare şi certificare a vehiculelor autonome – ca partener de conectivitate 4G/5G. Compania va furniza acoperire 4GĂ pentru întreaga zonă Linas-Montlhéry situate în Ile-de-France.

În colaborare cu Ericsson, Orange va implementa o infrastructură mobile experimentală pentru a testa funcţionalităţile 5G necesare pentru vehiculele autonome. Această reţea de testare este planificată să se lanseze în toamna anului 2018, potrivit datelor transmise de companie.

5G promite o viteză mobilă de până la 10 ori mai rapidă decât 4G. Performanţa va crea noi utilizări pe toate planurile: soluţii de realitate augmentată, posibilitatea companiilor de a implementa o reţea wireless locală şi capacitatea de a răspunde corespunzător la consumul tot mai mare de conţinut multimedia. Cu echipamentul Ericsson dedicat tehnologiei 5G, Orange va lansa, în Franţa, primul test end-to-end la Lille şi Douai între jumătatea anului 2018 şi jumătatea anului 2019, de îndată ce ARCEP(Autoritatea de reglementare pentru comunicaţii şi posturi electronice) va acorda autorizaţiile necesare.

Orange doreşte să implementeze bandă largă de mare viteză în locuinţele clienţilor europeni. În locuinţele care nu beneficiază de fibră, utilizarea 5G este luată în considerare drept o opţiune în zonele suburbane ale anumitor ţări. Această soluţie va fi disponibilă şi pentru companiile care vor putea accesa o soluţie de rezervă în cazul în care vor exista probleme cu reţelele existente sau le vor putea utiliza pentru proiecte temporare. Pentru a evalua eficienţa acestei tehnologii şi percepţia clienţilor, Orange va efectua un test în condiţii reale în România, în a doua jumătate a anului 2018, împreună cu partenerii Samsung şi Cisco.

Compania anunţă şi un parteneriat cu Nokia şi Kathrein pentru proiectarea unei antene inteligente ce va gestiona conectivitatea 4G/5G. Acest tip de antenă, care este în prezent în stadiul de prototip, va fi suficient de compact pentru a fi instalat pe turnurile mobile existente.

"5G va revoluţiona cu adevărat modul în care vom interacţiona şi vom crea noi întrebuinţări. Această tehnologie va permite o viteză de până la 10 ori mai mare decât 4G, va permite acces de mare viteză în ceea ce priveşte reţeaua fixă şi va face posibilă crearea de noi servicii pe care acum începem să le proiectăm şi să le testăm cu partenerii noştri.", declară Mari-Noëlle Jégo-Laveissière, Director Executiv Inovaţie, Marketing şi Tehnologie la Orange.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO