Pariu pe profit: Cea mai mare bancă europeană, cu active de 2.500 de miliarde de dolari, şi-a schimbat executivul şi vrea să investească masiv în pieţele din Asia

11 iun 2018 Autor: Alex Ciutacu

John Flint, noul executiv al gigantului bancar HSBC, vrea să investească 17 miliarde de dolari pentru a se extinde în pieţele cheie din Asia şi pentru a-şi îmbunătăţi tehnologia utilizată în cadrul operaţiunilor, potrivit Bloomberg.

Cea mai mare bancă din Europa investeşte două treimi din această sumă, până în 2020, pentru a-şi construi o prezenţă puternică în Hong Kong, a transmis banca astăzi.

Restul investiţiilor se vor îndrepta către îmbunătăţirea tehnologiilor bancare, cu accent pe securitate cibernetică.

Flint ţinteşte randamente de peste 11% din obligaţiuni până în 2020.

„După o perioadă de restructurare, este timpul ca HSBC să treacă iarăşi pe creştere”, spune Flint. „În următoarea etapă a strategiei noastre vom accelera creşterea în segmentele puternice, în special în Asia şi în reţeaua noastră internaţională”.

Luni, la ora 13.00, acţiunile HSBC se tranzacţionau la 9,7 dolari per acţiune, în scădere cu 0.85% de la începutul zilei.

Flint şi preşedintele HSBC, Mark Tucker – care s-a alăturat echipei în octombrie – încearcă să execute o strategie care restrânge costurile în timp ce vizează creşterea veniturilor. HSCB, care se autodenumea „banca locală a lumii”, ţinteşte acum o creştere a activelor din China şi a asigurărilor din acea regiune.

În timpul fostului CEO, Stuart Gulliver, care a stat şapte ani la conducerea gigantului bancar, HSBC a închis aproape 100 de businessuri şi a redus numărul de ţări în care oprează de la 88 la 67.

Chiar şi după aceste eforturi, HSBC are încă 3.900 de birouri la nivel global, 229.000 de angajaţi, iar cu 2.500 de miliarde de dolari în active, este cea mai mare bancă din Europa.

 

 

 
Cuvinte cheie:
hsbc
, crestere
, banca
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide