Patru semne că zona euro este pândită de o nouă criză

16 feb 2016 Autor: Bogdan Cojocaru

Într-o analiză publicată în Financial Times, Wolfgang Münchau scoate în evidenţă patru semne că zona euro este pândită de o nouă criză financiară. Versiunea 2.0 a crizei financiare, anunţată de turbulenţele de pe burse, ar putea părea mai puţin înspăimântătoare decât cea originală, în unele privinţe, dar mai gravă în altele, scrie el.

Zona euro are o umbrelă nouă, iar capitalul băncilor se bazează mai puţin pe datorii.  Primul semn de criză, şi cel mai important, este revenirea gemenilor toxici: interacţiunea dintre bănci şi guverne. Recentul crah al acţiunilor băncilor a coincis cu creşterea yieldurilor obligaţiunilor statelor de la periferia zonei euro. Modelul este similar cu ce s-a întâmplat în 2010-2012. Randamentele obligaţiunilor suverane nu au atins nivelurile ameţitoare din timpul crizei. 

Mixul de yielduri ridicate, politici bugetare expansive, sector public şi cel privat îndatorate şi creşteri economice anemice este clar nesustenabil. S-ar putea ca poziţia Italiei să fie mai bună decât cea a Portugaliei, dar nu este sustenabilă. Yieldul titlurilor italiene cu scadenţa la 10 ani a atins şi 1,7%, pe când randamentul obligaţiunilor germane nu trece de 0,3%. Diferenţa, sau spread-ul, este un indicator al stresului din sistem, în creştere din nou. 

„Pieţele spun că îşi pierd încrederea în promisiunea făcută în 2012 de preşedintele BCE Mario Draghi că va face tot ce este necesar pentru a proteja zona euro de atacurile speculatorilor”, scrie Münchau. Promisiunea a pus capăt primei faze a crizei, dar cu un cost. Urgenţa de a rezolva problemele de structură a dispărut brusc.  Al doilea semn este eşecul uniunii bancare a Europei. Această uniune nu este decât un compromis: supraveghere şi regim de rezoluţie bancară comune, dar fără un sistem comun de asigurare a depozitelor şi fără un mecanism suveran de bailout.

Nu este o coincidenţă că acţiunile bancare s-au prăbuşit tocmai când a intrat în vigoare Directiva Europeană de Rezoluţie Bancară. Noile reguli îi fac pe investitori vulnerabili în faţa colapsului vreunei bănci. Acesta este şi motivul prăbuşirii acţiunilor Deutsche Bank, care a emis cantităţi uriaşe de obligaţiuni convertibile în acţiuni. Acţiunile ar fi fost distruse dacă ar fi aplicat mecanismul de rezoluţie bancară.  Al treilea semn este că aşteptările pieţelor privind inflaţia s-au schimbat continuu. BCE ia aceste aşteptări poate prea în serios. Indicatorul, cu o „bătaie” de 5-10 ani în viitor, este la minimul record, de 1,4%.

Ţinta de inflaţie a BCE este de 2%. Aceasta înseamnă că pieţele nu mai au încredere în BCE. Al patrulea semn este teama pieţelor de dobânzile negative. Vasta majoritate a celor 6.000 de bănci europene funcţionează pe modelul tradiţional al creditelor şi depozitelor: atrag depozite pe care le dau drept credite. În mod normal băncile ar ajusta dobânzile pe care le oferă deponentţilor în linie cu dobânzile cerute lor de BCE, menţinând o marjă de profit între ele.

Dar dacă BCE percepe băncilor dobânzi negative, acest sistem nu mai funcţionează. Dacă băncile impun şi ele dobânzi negative pentru conturile de economii, micii deponenţi şi-ar retrage banii. Băncile îşi pot, desigur, reduce rezervele ţinute la BCE şi da banii cu împrumut. Sau pot investi fondurile în instrumente financiare riscante. Dar nici aceste perspective nu sunt încurajatoare pentru acţionarii băncilor, mai ales dacă ei nu văd oportunităţi de creditare sau de investiţii. 

 
Cuvinte cheie:
zona euro
, criza
, bce
, actiuni
, banci
, dobanzi
, obligatiuni
, criza financiara
, depozite
, burse
, credite
, datorii
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide