Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea fi forţată să se aventureze pe piaţa acţiunilor emise de companii, un teren pe care din disperare a intrat şi Banca Japoniei. Aceasta împreună cu fondul de pensii guvernamental au ajuns cei mai mari acţionari la mai mult de 400 de companii nipone. Iar Rezerva Federală americană lasă impresia că pregăteşte ceva nemaivăzut în America – dobânzi negative.
Pe măsură ce se apropie de limitele capacităţii lor de a stimula economiile, marile bănci centrale îşi împing la limită politicile monetare.
Că băncile centrale sunt „destul de aproape“ de limitele capacităţii de a stimula economiile a avertizat chiar Angel Gurria, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
În absenţa unor politici „inovatoare, colective“, creşterea globală va rămâne probabil slabă, a spus Gurria într-un interviu pentru Reuters înainte de reuniunea liderilor celor mai mari 20 de economii ale lumii (G20) în oraşul Hangzhou din China.
„Am lăsat băncile centrale să facă toată munca grea. Acum este timpul schimbărilor structurale“, a spus Gurria.
Până apar aceste schimbări, băncile centrale îşi duc politicile la extrem. BCE ar putea fi forţată să cumpere acţiuni, aşa cum face Banca Japoniei, ca parte a oricărei extinderi a programului de stimulare a economiilor şi inflaţiei din zona euro, scrie Reuters. Însă va fi dificil să facă acest lucru fără să distorsioneze o piaţă importantă pentru investitori. BCE poate rămâne fără obligaţiuni eligibile pentru schema ei de achiziţii de obligaţiuni de 1.700 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă că s-ar putea să recurgă la măsuri alternative dacă decide să relaxeze şi mai mult politica monetară.
Analiştii spun că lista de măsuri alternative poate include achiziţii masive de acţiuni, o politică pe care Banca Japoniei a adoptat-o după ce a început în urmă cu şase ani să cumpere ETF-uri (exchange traded funds) pentru propria schema de quantitative easing. Aceste instrumente financiare permit investitorilor să tranzacţioneze o gamă variată de active, de la un coş de acţiuni la obligaţiuni suverane.
Banca Japoniei şi-a dublat programul de achiziţii de ETF-uri în iulie la 6.000 de miliarde de yeni (58 de miliarde de dolari) pe an. Potrivit SPDR Exchange Traded Funds, banca centrală a Japoniei deţine aproximativ 50% din toată piaţa niponă de ETF-uri.
Publicaţia niponă Nikkei a calculat că Banca Japoniei şi uriaşul fond de pensii guvernamental au devenit cei mai mari acţionari în 474 de companii listate în prima secţiune - rezervată companiilor mari - a bursei de acţiuni de la Tokio. Acţiunile controlate de aceste instituţii reprezintă un sfert din toate emisiunile. Aceste achiziţii stimulează creşterea preţurilor acţiunilor, dar subminează mecanismele pieţei aducând beneficii mai ales anumitor companii, spun unii analişti. Fondul de pensii al guvernului nipon este cel mai mare din lume din această categorie. În 2014, fondul şi-a majorat ţinta privind ponderea acţiunilor japoneze în totalul activelor de la 12% la 25%.
Aceşti jucători nu apar pe listele cu acţionari deoarece deţin activele indirect, prin intermediul unor bănci speciale şi prin alţi intermediari.
Fondul de pensii şi banca centrală deţin probabil participaţii de 17% la TDK (producător de electronice), de 16,5% la Advantest (echipamente de test?ri automate pentru industria semiconductorilor) şi 14,2% la Nitto Denko (producător de LCD-uri) şi de peste 10% la Konami Holdings (furnizor de servicii de divertisment) şi la Secom (furnizor de servicii de securitate).
În SUA, sectorul public nu deţine practic acţiuni din cauza aversiunii generale a guvernului de a interveni pe piaţă. În Europa, sectorul public deţine mai puţin de 6% din acţiuni.
În cinci ani, indicele Nikkei a urcat cu 70%. Banii publici susţin piaţa, dar pot avea şi efecte adverse. Banca Japoniei gestionează peste 90% din acţiunile deţinute prin investiţii pasive, urmărind indicii de acţiuni, şi nu prin evaluarea acţiunilor individuale. Fondul de pensii face la fel pentru 80% din portofoliu.
În Europa, unde piaţa ETF-urilor este de peste două ori mai mare decât cea din Japonia, orice schemă de cumpărare a unor astfel de active va trebui să aducă beneficii tuturor celor 19 state din zona euro, de la Germania la Slovacia.
„Cum poţi cumpăra un index care favorizează toate ţările din zona euro? Cu siguranţă că BCE nu va vrea să fie văzută ca favorizând o piaţă în detrimentul alteia”, spune Peter Dixon, analist la Commerzbank.
Dintre cele mai mari 10 companii în funcţie de capitalizarea de piaţă cu acţiunile incluse în indicele pan-european MSCI EMU, patru sunt franceze, trei sunt germane, iar restul sunt din Belgia, Spania şi Olanda. Apoi, pieţele din diferitele state europene sunt în diferite stadii de dezvoltare.
În SUA se vorbeşte din ce în ce mai mult de dobânzile negative, deşi banca centrală americană încă n-a experimentat cu ele. Însă aceste dobânzi se răspândesc ca un virus, ajungând în zona euro, în Elveţia, în Suedia şi Japonia, scrie analistul financiar John Mauldin pentru Yahoo Finance. Mauldin este convins că vine o nouă criză, poate mai puternică decât cea anterioară, iar Fed va duce atunci dobânda de politică monetară la zero şi sub acest prag. Până atunci instituţia, care de obicei se mişcă încet în ceea ce priveşte schimbările majore din politica sa monetară, pregăteşte terenul pentru introducerea dobânzilor negative.
La simpozionul de la Jackson Hole, invitaţii Fed – şefi ai marilor bănci centrale şi experţi financiari de top – au avut o sesiune specială despre dobânzile negative. Prezentatorul principal, Marvin Goodfriend, profesor la Universitatea Carnegie Mellon, este un avocat hotărât al dobânzilor negative. „Janet Yellen nu l-a adus acolo pe Goodfriend doar pentru distracţie”, scrie Mauldin, care crede că Fed vrea să aibă dobânzile cu minus în cutia cu instrumente de politică monetară.
