Politicieni şi bancheri avertizează de mult timp că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, (Brexitul), va paraliza sectorul financiar londonez, cel pentru care economia britanică a făcut atâtea sacrificii – dezindustrializare în schimbul promovării serviciilor. Acum, cei care se simt lăsaţi în urmă, cei care, după cum le place jurnaliştilor de la The Guardian să scrie, se cred ignoraţi, nebăgaţi în seamă, clasa de mijloc, au găsit o oportunitate de a riposta în referendumul privind ieşirea Marii Britanii din UE. Arma lor este buletinul de vot. The Guardian vorbeşte de o revoltă a clasei muncitoare. Unii britanici consideră Brexitul o pedeapsă pentru ceea ce ei percep a fi lăcomia sectorului financiar, scrie şi The Wall Street Journal.
„Ei sunt cei carea au împins această ţară în recesiune şi încă primesc bonusuri de milioane“, spune McIlhagga. „Ei vor să rămână în UE deoarece aşa fac bani mai uşor. Dar aici, unde trăiesc eu, sunt mulţi şomeri. Nu-mi permit să-mi cumpăr o grămadă de lucruri. Ne este tot mai rău.“
Când sondajele de opinie sugerau că tabăra pro-Brexit conduce înainte de referendumul de pe 23 iunie, premierul David Cameron şi liderii lumii de afaceri au continuat să spună că Marea Britanie ar trebui să rămână în UE, mai ales deoarece la mijloc este viitorul centrului financiar al ţării şi pentru că băncile ar putea fi forţate să-şi mute o parte din personal peste graniţe.
„Nu-i nicio îndoială că plecarea din UE va distruge multe locuri de muncă, nu doar în Londra, dar şi în centrele de servicii financiare din Marea Britanie“, spunea luna trecută Cameron într-un discurs la Forumul Economic Mondial. „Doar în City-ul londonez s-ar distruge 100.000 de locuri de muncă“, a completat el.
Însă într-o ţară încă speriată de criza financiară din 2008 este greu de câştigat încrederea oamenilor prin salvarea bancherilor.
„Dacă spui că bancherii s-ar putea să plece, unii oameni s-ar putea bucura“, explică preşedintele Comisiei de cercetare şi politică a City of London.
Băncile au făcut multă gălăgie în jurul posibilelor consecinţe ale Brexitului. Într-o vizită în Marea Britanie, preşedintele J.P. Morgan Chase a avertizat că banca sa ar putea muta 16.000 de angajaţi pe continent. HSBC ar muta 1.000 de locuri de muncă.
„Am putea vedea încercări de a atrage afacerile din Londra la Paris, Frankfurt şi Dublin“, spune Lucy Thomas, director al campaniei „Marea Britanie este mai puternică în Europa“. Industria serviciilor financiare asigură 3,4% din locurile de muncă, dar participă cu 8% la PIB şi cu peste 11% la veniturile din taxe. De aceea cei care vor să ţină ţara în UE spun că din cauza vătămării sectorului financiar vor suferi şi alte sectoare ale economiei.
În cartierele muncitoreşti, aceste statistici sunt egale cu zero.
Locuitorii nu au acces la turnurile strălucitoare din City, iar faptul că bancherii sunt bogaţi nu-i ajută.
Un impact pe care McIlhagga simte că angajaţii bine plătiţi din City în au în East London este scumpirea locuinţelor. „O garsonieră costă 250.000 de lire la mine în cartier, de două ori mai mult ca acum 10 ani. Este al dracului de ridicol“, spune el. McIlhagga câştigă 360 de lire pe săptămână.
Oamenilor de rând nu le plac bancherii. Sondajele o arată clar. În 2013, un studiu YouGov a găsit că din 11.000 de persoane 83% credeau că băncherii sunt „lăcomi şi sunt plătiţi prea mult“. În 2014, popularul tabloid Daily Mirror le-a atacat pe „pisicile grase din bănci“ pentru că au primit salarii de 80 de miliarde de lire sterline în timp ce „milioane de familii încă suferă“. În timpul crizei financiare, mai multe bănci britanice a trebuit salvate de la faliment cu banii plătitorilor de taxe.
Cu marea reformă centrată pe City-ul londonez s-a încercat şi încă se încearcă construirea unei „economii a cunoaşterii“ şi a unui viitor digital. Însă mulţi dintre britanicii de rând s-au ales cu contracte pe şase săptămâni în parcurile comerciale locale, cu un sistem de ajutor social nesigur şi cu un sistem de pensii fără resurse.
Ce au toate acestea de-a face cu UE?, se întreabă un editorialist al The Guardian. Nu prea multe, răspunde tot el, dar acestea se văd în referendumuri: prin vot oamenii resping ce-i deranjează.
Oamenii urăsc bancherii şi opulenţa cu care aceştia se înconjoară. Iar acum, mai sunt şi imigranţii. Într-o economie fragilă, cum este cea din prezent, venirea unui număr mare de persoane străine hotărâte să muncească în condiţii pe care localnicii nu le-ar accepta trezeşte sentimente de respingere faţă de străini, sentimente descrise drept intoleranţă de politicienii tradiţionali. Senzaţia de nesiguranţă le este ignorată şi chiar atacată de conducători. Ceea ce vor oamenii acum este ceea ce au vrut mereu: siguranţă, stabilitate, senzaţia că vor avea un viitor şi, desigur, respect.
Referendumul va fi pentru ei o modalitate de a-şi câştiga respectul, singurul mod în care vor putea schimba ceva. De aceea, în comunităţile clasei muncitoare, referendumul despre UE a devenit un vot despre aproape orice.
