Business Internaţional

Pieţele financiare sunt convinse că americanii vor da startul majorării dobânzilor în decembrie

Stanley Fischer, vicepreşedintele Fed, a explicat cât se poate de plastic, şi exact, care ar fi cea mai probabilă strategie a Fed. „Lansare“ este un cuvânt greşit. În ceea ce priveşte creşterea dobânzilor, „mers târâş„ ar descrie mai bine ceea ce gândeşte Fed, a spus el.

Stanley Fischer, vicepreşedintele Fed, a explicat cât se poate de plastic, şi exact, care ar fi cea mai probabilă strategie a Fed. „Lansare“ este un cuvânt greşit. În ceea ce priveşte creşterea dobânzilor, „mers târâş„ ar descrie mai bine ceea ce gândeşte Fed, a spus el.

Autor: Bogdan Cojocaru

09.11.2015, 00:07 1425
După datele oficiale încurajatoare privind piaţa muncii din SUA, care cuprind mult-aşteptate indicii că salariile au început să crească, probabilitatea ca Rezerva Federală să majoreze în decembrie pentru prima dată în ultimul deceniu dobânzile a sărit la 70%.

Cum unii jucători ai pieţei sunt acum convinşi că marea schimbare în politica monetară a Fed va veni până la sfârşitul anului, marea lor întrebare este în ce ritm.

Ritmul ar putea domoli sau, din contră, intensifica ieşirile de capital şi volatilitatea din lumea emergentă. Activele americane sunt mai sigure decât cele emergente, şi vor deveni şi mai atractive  dacă sunt majorate dobânzile.

„Va fi o dezbatere foarte încinsă. Am spus că vom merge înainte gradual. Dar ce ar putea în­semna acest gradual?“. Vorbele lui James Bullard, preşedintele Fed St. Louis James Bullard sunt mai mult decât edificatoare în ceea ce priveşte problematica majorării dobânzilor în SUA. Bullard va vota în ceea ce priveşte astfel decizii în 2016.

O provocare mare va fi descurajarea oricăror aşteptări că Fed va creşte dobânzile într-un ritm mai rapid decât cel prevăzut de conducătorii băncii centrale, scrie Bloomberg. Un motiv serios care îndeamnă la prudenţă este că majorarea poate forţa aprecierea dolarului, a cărui putere a erodat deja în ultimul an inflaţia, veniturile companiilor americane şi exporturile SUA. După anunţarea celor mai recente date privind piaţa muncii din SUA, dolarul s-a apreciat faţă de toate valutele importante. Preşedintele Fed Janet Yellen a explicat că un început timpuriu al majorărilor de dobânzi ar permite consiliului de politică monetară să „acţioneze într-un ritm mai gradual şi mai controlat“.

Dar s-ar putea să nu fie aşa. Dacă urmează mai multe date încurajatoare privind locurile de muncă, iar inflaţia se întăreşte, situaţia ar pune la încercare ideea oficialilor Fed că ritmul de creştere va fi gradual, spune Michael Feroli, analist la JPMorgan Chase.

„Suntem deja aproape de ocupare totală a forţei de muncă, iar salariile încep să crească, aşa că poate oare ritmul de creştere să fie atât de gradual? Cred că s-ar putea să nu fie“, a spus Feroli.

Dacă mesajele trimise pieţei de Fed vor fi ambigue şi contradictorii, de natură să creeze confuzie, consturile de împrumut ar putea să crească, deci este important cum oficialii Fed aleg să-şi prezinte ideile şi strategiile.

Iar mesajele au început deja să vină. „Trebuie să avem o comunicare care să spună clar că drumul va fi unul gradual“, a spus Charles Evans, preşedintele Fed Chicago. El este membru cu drept de vot în consiliul de politică monetară al băncii centrale.

Însă cuvântul „gradual“ nu poate fi găsit în comunicatul Fed despre şedinţa din 27-28 octombrie.

Pentru moment, principalul instrument al Fed de comunicare în ceea ce priveşte ritmul viitoarelor majorări de dobânzi sunt prognoze individuale trimestriale ale oficialilor privind dobânzile. Ultimele estimări arată că aceştia se aşteaptă la creşteri de un punct procentual în fiecare an astfel încât dobânda cheie să urce de la 0,4% la sfârşitul acestui an la 3,4% la sfârşitul lunii decembrie. Însă aceste prognoze se schimbă uşor în funcţie de datele economice.

Economia americană, cea mai mare din lume, a creat opt milioane de locuri de muncă în ultimele 36 de luni, dinamică fără precedent după 2000. Cele mai recente date arată că sectorul serviciilor se extinde rapid, iar vânzările de autovehicule cresc puternic. Ritmul angajărilor este cu mult peste cel de care este nevoie pentru a asigura reducerea continuă a şomajului. Calculele consilierilor economici ai administraţiei Obama arată că SUA are nevoie să creeze doar 77.000 de locuri de muncă noi în fiecare lună pentru ca rata şomajului să fie stabilă. În ultimul an, în fiecare lună au fost înfiinţate în medie 230.000 de locuri de muncă, de trei ori mai mult decât ar fi nevoie. Însă aceste date privind şomajul  şi rata şomajului nu ţin cont de oamenii care nu-şi mai caută loc de muncă, iar numărul lor nu este deloc neglijabil. Angajarea lor ar fi dovada supremă că economia s-a vindecat de bolile crizei.

De aceea, în următorul mesaj dat pieţelor Yellen, prudentă din fire, va reaminti că preferă creşterea „graduală“ a dobânzilor.

Stanley Fischer, vicepreşedintele Fed, a explicat cât se poate de plastic, şi exact, care ar fi cea mai probabilă strategie a Fed. „Lansare“ este un cuvânt greşit. În ceea ce priveşte creşterea dobânzilor, „mers târâş„ ar descrie mai bine ceea ce gândeşte Fed, a spus el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO