Business Internaţional

Polonia se gândeşte să relaxeze austeritatea, „speriată“ de o creştere economică de „doar“ 2,4%

Foto AFP

Guvernul Poloniei condus de premierul Donald Tusk încă se bucură de sprijinul populaţiei

Autor: Bogdan Cojocaru

05.09.2012, 00:04 606

După ce în cel de-al doilea trimestru economia polo­neză, una dintre cele mai mari din Europa de Est, a înregistrat cel mai lent avans din ultimele 11 trimestre, guvernul ia în considerare relaxarea politicilor bugetare pentru a preveni ca ţara să evite soarta altor state europene unde austeritatea paralizează creşterea.

Ce i-a speriat pe polonezi este totuşi o creştere econo­mi­că de invidiat într-o Europă lo­vită de criză, iar în pofida rela­xării politicii, ţintele bugetare sunt unele la care cu greu ajung ţările ve-cine.

Guvernul polonez, condus de premierul Donald Tusk, va respecta planul de a reduce anul acesta deficitul bugetar astfel încât să fie respectată limita de 3% din PIB cerută de Uniunea Europeană.

Însă încetinirea creş­terii economice înseamnă că "obiectivul ambiţios de a ajunge la un deficit de 2,2% din PIB anul viitor a ieşit din ecuaţie", a declarat Marja Goettig, unul dintre consi­lierii economici ai lui Task, citată de Bloom­berg. "Toată lumea, inclusiv pieţele, vor înţelege şi poate chiar aprecia dacă guvernul evită austeritatea excesivă de dragul creşterii economice, care este esenţială pentru stabilitatea financiară", a mai spus Goettig.

Pentru Polonia, un deficit bugetar sub limita UE ar fi o premieră pentru ultimii patru ani. Anul trecut deficitul s-a situat la 5,1% din PIB, iar în 2010 la 7,8%.

Economia poloneză a cres­cut cu 2,4% în cel de-al doilea tri­mestru, comparativ cu pe­rioada similară de anul trecut, în condiţiile în care politica bugetară mai severă şi scăderea salariului real a afectat cererea internă. Cu toate că ritmul de creştere este al treilea ca mărime din UE, înceti­nirea provoacă îngrijorări, ceea ce duce la deprecierea zlotului, moneda naţională poloneză.

Sondajele de opinie arată că guvernul lui Tusk, primul premier polonez care a obţinut un al doilea mandat de la căderea comu­nismului în 1989, se bucură de sprijinul populaţiei, în timp ce multe administraţii din Europa s-au prăbuşit din cauza protestelor privind austeritatea.

Miracolul polonez

Combinând fondurile europene cu investiţii publice masive şi o gestionare economică eficientă, Polonia a reuşit să-şi menţină economia pe creştere în timp ce vecinii se adânceau în recesiune.

De altfel, economia polo­neză este singura din UE care a avansat după ce pră­buşirea băncii americane de investiţii Lehman Brothers a declanşat cea mai severă criză econonomică şi financiară mondială de după cel de-al Doilea Război Mondial. În perioada 2008-2011 economia a avansat cu 16%. În ultimii ani programele de investiţii publice au fost în mare parte orientate spre construirea facilităţilor şi infrastructurii necesare găzduirii Campio­natului European de Fotbal Euro 2012, notează Thomson Reuters.

De asemenea, consumul intern, care are o pondere de 60% în PIB, a ajutat la susţinerea creşterii economice. Însă în al doilea trimestru al acestui an creşterea indicatorului a încetinit la 1,5%, cel mai lent ritm de după perioada similară din 2009.

În condiţiile în care guvernul este hotărât să taie deficitul, şi investiţiile publice se vor reduce, cu siguranţă, în următorii ani.

De aceea, unii analişti apreciază că "miracolul economic polonez" se apropie de final. În luna iulie salariile din sectorul corporate au crescut cu cel mai lent ritm din ultimii doi ani, în condiţiile în care firmele au încetat să facă angajări.

Totodată, sunt mici şansele ca avansul economic să fie susţinut de cererea externă, deoarece criza datoriilor a paralizat expor­turile către partenerii europeni. Aproxi­mativ 80% dintre exporturile Polo­niei merg spre statele din UE.

În plus, sectorul construcţiilor se confruntă cu probleme mari. După ce cea mai mare companie de construcţii listată, PBG, a cerut protecţie sub legea fali­men­tului în luna iunie, un val de falimente a lovit firmele mai mici.

Polonia se confruntă şi cu inflaţia ridicată, care în cea mai mare parte a ultimilor cinci ani s-a aflat peste ţinta de 2,5% a băncii centrale. Indicatorul s-a situat la 4% în iulie, la două luni după ce banca centrală a majorat dobânzile cu 0,25 puncte procentuale din cauza presiunii preţurilor şi creşterii economice modeste.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO