Business Internaţional

Polonia sugerează Greciei să ceară ajutorul Clubului de la Paris pentru renegocierea datoriilor

Polonia sugerează Greciei să ceară ajutorul Clubului de la Paris pentru renegocierea datoriilor

Autor: Anca Dumitrescu - Mediafax

13.09.2011, 21:44 636

Polonia a sugerat marţi Greciei să se inspire din experienţa sa de la ieşirea din comunism şi să recurgă la ajutorul Clubului de la Paris, specializat în renegocierea datoriilor ţărilor aflate în dificultate, pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă, transmite AFP.

"Grecia trebuie să profite de experienţa unor organisme instituţionale precum Clubul de la Paris, care a coordonat restructurarea a numeroase ţări", a declarat vicepremierul Waldemar Pawlak, care deţine şi funcţia de ministru al Economiei.

Pawlak a spus că este nevoie de soluţii bune, care au confirmat, Clubul de la Paris având "tehnologii şi mecanisme de reducere şi restructurare a datoriilor".

El a arătat că la ieşirea din comunism Polonia a profitat în 1991 de ajutorul Clubului de la Paris pentru a-şi reduce datoriile cu 50%.

Polonia ar putea împărtăşi Greciei experienţa sa în negocierile cu creditorii şi restructurarea datoriilor, a propus Pawlak.

Preşedintele polonez Bronislaw Komorowski a vorbit în acest sens la o conferinţă de presă susţinută la Parlamentul European.

"La începutul anilor 1990, falimentul ne-a adus o susţinere importantă şi a permis Poloniei să o ia de la capăt de pe o bază mai solidă, într-o perioadă în care am avut prea puţin ajutor din partea altor ţări", a spus Komorowski.

El a invitat totodată Grecia să facă eforturi mai intense pentru redresarea finanţelor publice.

Pawlak a adăugat la rândul său că nu trebuie făcute declaraţii privind falimentul controlat al Greciei, care nu fac decât să destabilizeze pieţele.

În schimb, instituţiile publice şi private trebuie să pună în practică o restructurare care să stabilizeze Grecia într-o manieră civilizată.

Clubul de la Paris datează din 1956, când autorităţile din Argentina au acceptat să se întâlnească cu creditorii la Paris.

De atunci, Clubul de la Paris a încheiat 422 de acorduri cu 88 de ţări îndatorate.

Din 1956, valoarea totală a datoriilor tratate de acordurile Clubului de la Paris se ridică la 553 miliarde de dolari (406 miliarde euro), potrivit site-ului organizaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO