Polonia, un câştigător important de pe urma Brexitului

marţi, 00:03 Autor: Catalina Apostoiu

Guvernul polonez se aşteaptă să atragă aproximativ 25.000-30.000 de locuri de muncă din Marea Britanie în sectorul serviciilor de business numai în acest an, scrie The Independent.

În condiţiile în care Marea Britanie se pregăteşte să părăsească UE, ţara care speră să atragă cele mai multe locuri de muncă din centrul financiar londonez nu este Germania sau Franţa, ci Polonia.

În timp ce Frankfurtul şi Parisul se bat pentru bancheri de investiţii de top după Brexit, Polonia a pus ochii pe poziţii financiare şi tehnice de pe segmentul de mijloc, care sunt mai numeroase, deşi poate mai puţin bine plătite.

De când Polonia a aderat la UE în 2004, mulţi polonezi au mers la muncă în Marea Britanie. Acum, guvernul polonez vrea să atragă mai multe poziţii din Marea Britanie pe care polonezii le pot ocupa acasă.

Asociaţia Liderilor din Serviciile de Business din Polonia lucrează la mai multe proiecte cu şapte firme financiare importante cu privire la transferul de joburi din Londra, a declarat directorul acesteia, Pawel Panczyj. Focusul este pe poziţii din domenii ca managementul riscului şi IT.

Eforturile lui Panczyj ar putea da roade. Şeful regional al unei bănci de investiţii globale a declarat pentru Reuters că estimează că până la 20% din joburile sale din Londra pot fi transferate în Polonia.

Polonia post-comunistă s-a transformat deja într-o locaţie majoră de offshoring pentru bănci, estimările privitoare la joburile din serviciile financiare transferate din toate ţările vestice fiind cuprinse între 35.000 şi 45.000. Credit Suisse şi UBS se numără printre giganţii cu operaţiuni importante IT şi back office în Polonia.

Acum, firmele financiare încep să transfere acolo activităţi mai sofisticate cum ar fi managementul riscului şi dezvoltarea de produse, profitând de forţa de muncă bine pregătită şi de spaţiile de birouri mai ieftine şi salariile mai scăzute decât în cea mai mare parte a Europei.

Goldman Sachs are 300 de angajaţi la biroul din Varţovia şi caută încă 200 în acest an. UBS vrea de asemenea să angajeze până la 300 de oameni în birourile din Cracovia şi Wroclaw, potrivit website-ului său.

Tendinţa de orientare către Polonia a început cu mult înainte de decizia Marii Britanii de a părăsi UE, însă planurile s-au accelerat de la referendum, spun companiile de recrutare şi consultanţă.

În centrul Varşoviei BNP Paribas are 700 de angajaţ în complexul de birouri Spire, susţinând operaţiunile de administrare de fonduri ale băncii franceze. Ryszard Piskorz, şef al BNP Securities Services, spune că banca se extinde în continuare, însă are nevoie să-şi crească atractivitatea ca loc de muncă pentru a face faţă concurenţei.

Marta Aserigadu, consultant la Experis, parte a Manpower Group, spune că un număr în creştere de polonezi bine pregătiţi se simt mult mai atraşi să rămână în ţară în condiţiile în care tendinţa de relocare a joburilor bancare împinge salariile în sus.

ìPolonezii nu mai au nevoie să plece din ţară acum. Salariile sunt mai mici doar pentru absolvenţii noi, însă diferenţa dispare rapid pe măsură ce avansezi în carierăî, spune aceasta.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.03.2017

 
Cuvinte cheie:
polonia
, castigator
, important
, marea britanie
, atragere
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide