Eforturile reunificării făceau din Germania la începutul mileniului una dintre cele mai lente economii vest-europene. Acum Germania a devenit motorul de creştere al Europei şi cel mai mare investitor străini pentru economiile est-europene în funcţie de numărul locurilor de muncă create.
Este o poveste de succes în care companiile germane şi-au îmbunătăţit competitivitatea la nivel internaţional ieftinind forţa de muncă de acasă şi mutând o parte din producţie în Europa de Est, unde forţa de muncă era şi mai ieftină.
Trimestru doi a adus pentru economiile est-europene creşteri care au sfidat toate estimările. Unul dintre rolurile principale în această performanţă l-au avut exporturile. Dintre pieţele de destinaţie ale Europei emergente se distige clar Germania. Către această piaţă se duceau anul trecut 21% din exporturile României, 32% din exporturile Cehiei şi 27% din exporturile Poloniei şi Ungariei. Deşi noul guvern polonez a cerut distanţarea de Germania, relaţiile comerciale dintre cele două ţări au ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie. Audi şi Daimler şi-au construit adevărate redute de producţie în Ungaria. Cea mai mare fabrică de motoare a Audi este în Ungaria. Skoda, marca auto simbol a Cehiei, este deţinută de Volkswagen. Producătorul german de piese auto Continental instruieşte ingineri români, iar retailerul german Kaufland acaparează piaţa de retail din România. Cele mai mari zece companii germane din România au peste 50.000 de angajaţi.
În perioada 2003 - mai 2017, companiile germane au creat 654.922 în Europa de Est , dintre care 33% în sectorul auto, potrivit Financial Times. Spre comparaţie, companiile americane au creat în perioada analizată 639.093 locuri de muncă, iar Austria 385.313 locuri de muncă. Spre deosebire de nemţi, americanii şi mai ales austriecii au investit mai mult în sectoare care angajază mai puţină forţă de muncă, cum este cel al imobiliarelor. Franţa a mai investit masiv în sectorul auto est-european, în România şi Cehia, companiile franceze fiind responsabile de crearea a 272.661 locuri de muncă în perioada 2003 - mai 2017. Peste 1.800 de companii nemţeşti au investit în peste 3.500 de proiecte greenfield est-europene din 2003 încoace. Nicio altă ţară nu a investit atât de mult în regiune, mai ales în sectorul auto, cel al componentelor electronice şi al echipamentelor industriale. Investiţiile aici nu sunt întâmplătoare. Forţa de lucru calificată şi ieftină din Europa de Est a îmbunătăţit competitivitatea companiilor germane şi a contribuit la transformarea Germaniei într-o forţă mondială a exporturilor.
O mare parte din această transformare a avut loc în timpul madatelor cancelarului Angela Merkel. Ea urmăreşte ca în alegerile federale din septembrie să câştige cel de-al patrulea mandat. Şi are toţi aşii în mânecă: perspective economice tot mai bune, bugetul de stat doldora de bani şi o piaţă a muncii într-o stare mai bună ca niciodată.
„Creşterea forţei de muncă angajate este puternică, rata şomajului este la cel mai redus nivel din istorie, producţia şi-a depăşit potenţialul, iar poziţia fiscală se întăreşte continuu”, se arată într-o analiză a FMI.
Seminţele transformării au fost plantate înainte ca Merkel să vină la guvernare în 2005.
În anii 1990 şi la începutul anilor 2000, creşterea economică a Germaniei era mai slabă decât cea a zonei euro, în mare parte din cauza costurilor reunificării.
„Şocul absorbirii unei economii cu o populaţie de 16 milioane, cu mii de uzine depăşite şi murdare şi o moştenire de 50 de ani de planificare centrală ar fi îngenunchiat orice economie”, scria în 2003 Katinka Barysch, de la Centrul pentru Reformă Europeană.
Efortul a sufocat piaţa muncii şi bugetul. În 2004, rata şomajului era mai mare decât în cele mai multe dintre statele vecine. Deficitul bugetar se ridica la 3,7% din PIB, peste limitele prevăzute în Tratatul de la Maastricht şi peste nivelurile vecinilor. Germania căpătase renumele de „omul bolnav al Europei”. Însă a reuşit să-şi revină rapid. Christian Odendahl de la Centrul pentru Reformă Europeană spune că revenirea reflectă, printre altele, o sincronizare bună. În a doua jumătate a anilor 1990, negocierile salariale au început să se descentralizeze, cu mai puţină negociere la nivel de sector şi mai multă în cadrum companiei. Astfel, au fost reduse costurile cu forţa de muncă, explică Alexandra Spitz-Oener de la Harvard Business Review.
„Sindicatele şi consiliile de muncă au convenit să ţină jos creşterile salariale, ajutând astfel companiile să se adapteze nivelului ridicat al concurenţei internaţionale.” Competitivitatea companiilor germane a fost susţinută şi de mutarea lanţurilor de producţie în afara ţării, în special în Europa de Est, unde forţa de muncă era şi mai ieftină.
Germania a mai fost ajutată să devină o maşinărie de export şi de orientarea exporturilor spre pieţele emergente mai devreme decât principalii concurenţi ca răspuns la rigiditatea economiei interne şi la reducerea cererii interne. Astfel, nemţii au putut oferi din timp bunuri cu valoare adăugată mare unor economii aflate în perioada de boom a investiţiilor. În 2003, Germania a devenit cea mai mare sursă de importuri pentru Europa de Est, o piaţă care a crescut de patru ori din 2000. În 2005, Germania a întrecut SUA şi a devenit principala sursă de echipamente industriale de import pentru India.Valoarea acestei pieţe s-a multiplicat de opt ori din 2001. Germania este cel mai mare exportator de vehicule în China, piaţă care a crescut de 18 ori în aceeaşi perioadă. Din 2000 până în 2007 exporturile germane au crescut cu 76%, faţă de 20% la statele vecine.
