Business Internaţional

Premierul Theresa May, supărată că UE se aliază contra Marii Britanii, după ce Merkel a criticat iluziile privind Brexit

Premierul Theresa May, supărată că UE se aliază...

Autor: Mihai Draghici

28.04.2017, 17:16 367

Angela Merkel a transmis clar Marii Britanii să nu îşi facă "iluzii" privind obţinerea unui statut avantajos după ieşirea din UE. "Ţările terţe - acesta va fi statutul Marii Britanii - nu pot şi nu vor avea aceleaşi drepturi sau chiar drepturi mai mari decât un stat membru al Uniunii Europene. S-ar putea crede că acest lucru este evident. Dar trebuie să o spun foarte clar întrucât am impresia că unele persoane din Marea Britanie încă au iluzii despre acest lucru, iar asta este pierdere de vreme", a spus Angela Merkel.

Însă premierul britanic, Theresa May, pare să fie surprinsă că Uniunea Europeană are o poziţie unitară şi că nu oferă Marii Britanii avantaje în relaţiile bilaterale.

"Am văzut declaraţiile cancelarului Merkel. Ne spune să nu ne facem iluzii despre negocieri şi că cele 27 de state membre au o poziţie unitară. Putem observa că negocierile pot fi dure uneori. Oponenţii noştri încearcă deja să perturbe aceste negocieri, iar cele 27 de state membre UE se unesc împotriva noastră. Această abordare poate însemna un singur lucru, incertitudine şi instabilitate, aducând riscuri grave asupra economiei noastre prin impozite mai mari, diminuarea numărului locurilor de muncă, o mai mare risipă şi mai multe datorii. De aceea, avem nevoie să fim cât mai puternici, să avem cel mai puternic mandat posibil şi conducerea cea mai puternică înaintea acestor negocieri", a spus Theresa May, care este în campanie electorală.

După referendumul prin care britanicii au decis la limită ieşirea din UE, liderii europeni au cerut Marii Britanii să declanşeze rapid procedura Brexit, pentru evitarea incertitudinii, dar Theresa May a tergiversat activarea clauzei Articolului 50 al Tratatului Lisabona până când situaţia i s-a părut a fi convenabilă pentru Londra. Însă, la scurt timp după declanşarea procedurii Brexit, Theresa May a fost nevoită să convoace alegeri parlamentare anticipate, situaţie care ar putea afecta negocierile cu Bruxellesul.

Guvernul Theresa May vrea un acord cu Uniunea Europeană post-Brexit, dar obţinerea acestuia va depinde de respectarea de către Marea Britanie a libertăţilor fundamentale comunitare - libertatea circulaţiei persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalului. Theresa May a semnalat că ar putea finaliza negocierile cu UE fără ajungerea la un acord. Negocierile propriu-zise cu Marea Britanie pe tema Brexit vor începe abia după instalarea noului guvern de la Londra, rezultat în urma scrutinului anticipat din 8 iunie, a transmis preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO