Preşedintele american Donald Trump o dă cotită cu Fed, NATO şi China, iar dolarul s-a depreciat brusc

14 apr 2017 Autor: Catalina Apostoiu

Dolarul american s-a depreciat brusc miercuri după ce preşedintele american Donald Trump a declarat într-un interviu pentru The Wall Street Journal (WSJ) că moneda americană „devine prea puternică“. În aceeaşi zi, el şi-a schimbat complet poziţia cu privire la mai multe subiecte majore, incluzând NATO, statutul preşedintei Fed Janet Yellen şi cel al Chinei de manipulator valutar, amplificând temerile pieţelor.

Trump se răzgândeşte în condiţiile în care economia americană nu încurajează decizii radicale. Deficitul bugetar s-a situat la 176,2 miliarde de dolari în martie, cu 68,2 miliarde de dolari mai mare decât în urmă cu un an. Nivelul este apropiat de maximul ultimilor trei ani şi reflectă, printre altele, reducerea veniturilor bugetare. Iar situaţia este complicată de o „echipă clar divizată“ în privinţa problemelor economice. Indicele dolarului a pierdut 0,5% în mai puţin de 15 minute în urma comentariilor lui Trump, neobişnuite pentru un lider referitoare la moneda ţării sale, scrie CNBC. Moneda euro a atins un maxim de 1,0658 în raport cu dolarul, cel mai ridicat nivel din 7 aprilie.

„Cred că dolarul nostru devine prea puternic, iar în parte este vina mea pentru că oamenii au încredere în mine. Însă acest lucru are efecte negative“, a declarat Trump în interviul acordat WSJ.  Analiştii cred însă că deprecierea dolarului va fi numai una temporară, arătând că Trump este foarte imprevizibil, tinzând să-şi schimbe poziţiile frecvent şi că nu-ţi poţi baza investiţiile pe declaraţiile acestuia.

În plus, spun analiştii, dolarul ar putea fi susţinut în continuare de posibilele majorări de dobânzi, iar oricare dintre politicile promise de Trump, reduceri de taxe, repatrierea profiturilor offshore ale companiilor, o taxă pe importuri, ar fi favorabile dolarului, potrivit CNBC. Într-o conferinţă de presă comună cu Jens Stoltenberg, secretar general al NATO, Trump şi-a schimbat poziţia cu privire la grup, spunând că acesta nu mai este depăşit. Trump a admis că s-a plâns anterior că NATO nu face mai multe pentru a combate terorismul, dar a declarat: „Au făcut schimbări, iar acum chiar luptă împotriva terorismului. Am spus că sunt depăşiţi. Nu mai sunt depăşiţi“.

Aceasta nu a fost singura schimbare de atitudine a preşedintelui. Acesta a declarat în interviul cu WSJ că nu va cataloga China drept un manipulator monetar, o inversare a poziţiei anterioare. Pe prima pagină a planului de acţiune al lui Trump se află angajamentul acestuia de a cere secretarului Trezoreriei Steve Mnuchin să catalogheze China drept manipulator monetar. Trump a declarat de asemenea pentru WSJ că îi place de preşedinta Fed Yellen şi o respectă şi că aceasta şi-ar putea păstra poziţia. Preşedintele a spus că este prea devreme să spună dacă o va renominaliza. Anterior, acesta declarase că lui Yellen ar trebui să-i fie „ruşine“ că ţine dobânzile la niveluri atât de scăzute. Schimbarea poziţiei cu privire la China reprezintă cel mai clar exemplu al dificultăţilor cu care Trump se confruntă în a-şi duce la îndeplinire cele mai importante promisiuni din campania electorală, scrie Bloomberg.

Trump a declarat pentru WSJ că s-a răzgândit în privinţa Chinei pentru că ţara nu şi-a manipulat moneda luni întregi şi pentru că are nevoie de cooperarea chinezilor în problema Coreei de Nord. Totuşi, explicaţia acestuia contrastează clar cu angajamentul asumat în timpul campaniei electorale, când a acuzat China că „fură“ locurile de muncă din sectorul manufacturier american şi a criticat administraţia Obama că nu protejează suficient industria americană.

Wendy Cutler, managing director al Asia Society Policy Instituite, crede că administraţia Trump a fost surprinsă de complexitatea implementării politicii sale economice şi că acţiunile au fost restrânse din necesitatea de a se pune de acord atât cu aliaţii internaţionali, cât şi cu legislatorii din Congres.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.04.2017

 
Cuvinte cheie:
american
, dolar
, depreciere
, donald trump
, presedinte
, china
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide