Business Internaţional

Preşedintele Donald Trump nu mai consideră important acordul comercial cu Beijing-ul. Consilierul Larry Kudlow îndeamnă companiile americane din China să se mute înapoi: „Vom face ce putem pentru suportarea cheltuielilor mutării, dacă aceste companii readuc reţeaua de aprovizionare şi de producţie în SUA"

Preşedintele Donald Trump nu mai consideră important...

Autor: Mihai Draghici

26.05.2020, 20:43 261

Preşedintele SUA, Donald Trump, este "iritat" atât de mult pe Beijing din cauza crizei coronavirusului a altor probleme încât nu mai consideră atât de important acordul comercial bilateral, afirmă consilierul prezidenţial Larry Kudlow, îndemnând companiile americane din China să revină în SUA.

Etapa I a acordului comercial SUA-China rămâne intactă deocamdată, a subliniat Larry Kudlow, consilierul pentru Afaceri Economice al preşedintelui Donald Trump, subliniind că Administraţia de la Washington aşteaptă să vadă dacă Beijingul îşi respectă angajamentele.

Referindu-se la situaţia din Hong Kong, unde Administraţia de la Beijing vrea să îşi consolideze controlul prin aplicarea unei noi legi privind siguranţa naţională, oficialul american a precizat: "China, cred eu, face o mare greşeală".

Administraţia Donald Trump ar primi înapoi orice companie americană din Hong Kong sau din China continentală care ar vrea să revină în Statele Unite, a spus Larry Kudlow într-un interviu acordat postului Fox Business. "Vom face ce putem pentru suportarea cheltuielilor mutării, dacă aceste companii readuc reţeaua de aprovizionare şi de producţie în SUA", a subliniat el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO