Business Internaţional

Preşedintele Germaniei cere continuarea negocierilor politice, excluzând posibilitatea alegerilor

Preşedintele Germaniei cere continuarea negocierilor...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

20.11.2017, 15:41 82

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a lansat luni un apel adresat partidelor parlamentare pentru continuarea negocierilor în scopul formării unei coaliţii guvernamentale, excluzând posibilitatea convocării alegerilor anticipate.

"Nu este cazul să generăm panică prin convocarea de noi alegeri. În negocierile pentru coaliţii guvernamentale apar mereu încercări ale partidelor de a ridica mizele", a declarat Frank-Walter Steinmeier.

"Mă aştept ca toate părţile să conştientizeze responsabilităţile pe care le au, iar acest lucru nu înseamnă revenirea la urne", a precizat Steinmeier, referindu-se la partidul cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), la Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta) şi la formaţiunea Alianţa '90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga). Cele trei formaţiuni nu au reuşit să ajungă la un acord privind alcătuirea unei coaliţii guvernamentale.

La rândul său, Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) a reiterat refuzul prelungirii coaliţiei guvernamentale cu formaţiunea cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), semnalând dorinţa de a se ajunge la alegeri anticipate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO