Business Internaţional

Preţul petrolului a crescut pe fondul acordului de reducere a producţiei încheiat cu ţările non-OPEC

Preţul petrolului a crescut pe fondul acordului de...

Autor: Anca Olteanu

13.12.2016, 10:25 380

Înţelegerea între OPEC şi o serie de state producătoare de petrol reprezintă primul acord din 2001, după doi de preţuri scăzute care au generat nelinişti atât în ţări din Orientul Mijlociu, cât şi în America Latină.

Preţul petrolului Brent pentru livrările din februarie a crescut cu 4,4%, ajungând la 56,72 de dolari pe baril, preţul ţiţeiului brut crescând cu 4,7% până la 53,98 de dolari pe baril pentru comerţul din Asia.

Creşterea preţului petrolului vine pe fondul unei preocupări a investitorilor faţă de inflaţie. „Am văzut că producătorii OPEC şi non-OPEC au ajuns la un acord, ceea ce amplifică aşteptările, la nivel mondial, pentru o nouă inflaţie”, a spus Chris Weston, reprezentant IG Markets.

Săptămâna trecută, OPEC a ajuns la un acord prin care reduce producţia cu 1,2 milioane de barili pe zi, de la 1 ianuarie. Arabia Saudită, exportatorul de top, urmează să taie 486.000 de barili pe zi.

Sâmbătă, pe 10 decembrie, producătorii din afara grupului de 13 ţări au fost de acord să reducă producţia cu 558.000 de barili pe zi, mai puţin faţă de propunerea iniţială de 600.000 de barili pe zi, reprezentând, totuşi, cea mai mare contribuţie din partea statelor care nu fac parte din organizaţie.

Mai mult, Rusia va tăia 300.000 de barili pe zi, potrivit ministrul rus al Energiei, Alexander Novak . Acesta a adăugat că scăderea se va realiza treptat până la finalul lunii martie, iar Rusia ar putea produce cu 200.000 de barili mai puţin decât nivelul înregistrat în octombrie 2016 de 11.247 de barili – cea mai mare producţia a Rusiei de până acum. Astfel, producţia ţării ar scădea la 10.947 de milioane de barili pe zi după şase luni, a explicat Novak.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO