Problema surplusului comercial german: între un viitor lipsit de griji financiare pentru nemţi şi un prezent chinuit pentru restul lumii

luni, 00:07 Autor: Bogdan Cojocaru

Exporturile Germaniei au crescut cu 14%, la 110,6 miliarde de euro în luna mai, în ritm anualizat, iar importurile au urcat cu 16%, la 88,6 miliarde de euro. În ritm lunar, exporturile au crescut cu 1,4%, iar importurile cu 1,2%.

Nemţii investesc mai puţin decât economisesc sau, mai degrabă, investesc excesul în alte ţări, unde banii sunt folosiţi pentru cumpărarea de bunuri germane.

Pe măsură ce surplusul co­mercial al Germaniei, cea mai mare economie euro­peană, doboară record după re­cord, se intensifică şi ata­curile la adresa politicilor şi practicilor co­merciale şi financiare ale guvernului ger­man, ale firmelor şi nemţilor de rând. Apărarea germană ripostează şi ea cu înverşunare.

Andreas Kluth, editorul-şef al Handelsblatt, cel mai mare ziar de business din Germania, a ieşit la rampă cu una dintre cele mai cuprinzătoare analize de presă a surplusului comercial german, în care cere ca această problemă să nu fie abordată superficial, nu în condiţiile în care reprezintă o dezbatere despre deciziile indepen­dente luate de peste 80 de milioane de cetăţeni nemţi. Analiza reprezintă o replică la un articol publicat de The Economist, intitulat „De ce surplusul de cont curent al Germaniei este rău pentru economia lumii“, despre care Andreas Kluth scrie că infantilizează poziţia germanilor. În interpretarea ziaristului de la Handelsblatt, materialul din The Economist ar spune că deficitul comercial pe care lumea îl are cu Germania este în întregime vina Germaniei şi că ar cere nemţilor să rezolve urgent problema pentru binele economiei mondiale. Înverşunarea lui Andreas Kluth este mare. A lucrat pentru The Economist. Revista britanică explică că surplusul comercial reprezintă un exces de economisire la nivel naţional în raport cu investiţiile interne. În cazul Germaniei, scrie The Economist, surplusul nu este rezultatul politicii mercantiliste a guvernului, aşa cum spun unii străini. Problema nu reflectă nici nevoia urgentă de a economisi mai mult a unei societăţi în proces de îmbătrânire, aşa cum insistă oficialii germani. Argumentul: rata economisirii la nivelul gospodăriilor este ridicată, dar stabilă de ani de zile. La creşterea gradului de economisire contribuie acum firmele şi guvernul. Surplusurile Germaniei reprezintă un acord vechi de decenii între companii şi sindicate în favoarea limitării creşterilor sala­riale pentru a face competitive indus­triile exportatoare. Această mo­de­raţie a ajutat economia să crească după război şi să se transforme din „omul bol­nav al Europei“ anilor 1990 în cam­pi­onul mondial al exporturilor. Perfor­man­ţele reflectă şi armonia dintre an­gajat şi angajator. Firmele au putut in­vesti fără să simtă ameninţările sin­di­catelor. Statul a jucat un rol important spon­sorizând sistemul pregătirii voca­ţionale, unul admirat peste tot în lume.

Însă efectele adverse ale acestui mo­del devin tot mai evidente, notează The Economist. Economia germană s-a deze­chilibrat, la fel şi comerţul mon­dial. Restricţiile salariale înseamnă chel­tuieli mai mici şi mai puţine impor­turi.

Cheltuielile consumatorilor au scăzut sub 54% din PIB în Germania, faţă de 69% din PIB în SUA şi 65% din PIB în Marea Britanie. Exportatorii nu-şi investesc profiturile acasă. O economie mare ajunsă la ocuparea integrală a forţei de muncă şi care are un surplus de cont curent mai mare de 8% din PIB pune presiuni pe sistemul comercial mondial.

Pentru a amortiza aceste surplusuri, pentru a susţine cerere suficientă şi pentru a proteja locurile de muncă, restul lumii trebuie să se împrumute sau să cheltuiască. În unele ţări precum Italia, Germania şi Spania deficitele persistente au dus la crize.

În condiţiile în care tradiţia germană a economisirii are rădăcini adânci, guvernul poate acţiona pentru reducerea surplusului renunţând la stricteţea bugetară şi cheltuind mai mult. Şi ar avea pe ce, deoarece şcolile şi drumurile se prăbuşesc, iar economia a rămas în urmă în ceea ce priveşte digitalizarea (spre exemplu, viteza traficului pe internet este foarte mică), scrie The Economist. 

Andreas Kluth, editorul şef al Handelsblatt, face distincţie între două abordări ale problemei surplusului Germaniei. Prima, cea mercantilistă, simplistă şi greşită, asociază surplusul cu puterea şi deficitul cu slăbiciunea. Nu doar oameni de afaceri fără cunoştinţe economice, dar chiar şi politicieni de calibru mare cad pradă confuziei. Trump este un exemplu. Un altul este ministrul german de finanţe Wolfgang Sch‰uble. „În loc de slăbirea celui puternic, ar trebui să ne întrebăm cum putem întări ţările care nu suficient de puternice“, a scris Sch‰uble chiar pentru Handelsblatt.

Niciun economist serios nu cere Germaniei să exporte mai puţin. Criticii educaţi acordă atenţie mai mare celeilalte părţi a ecuaţiei: importurile nemţeşti prea mici.

Cauzele, identificate şi de The Economist, intră în două categorii. În prima, nemţii cumpără mai puţin decât produc, adică mai puţin decât ar putea şi ar trebui. Nemţii investesc mai puţin decât economisesc sau, mai degrabă, investesc excesul în alte ţări, unde banii sunt folosiţi pentru cumpărarea de bunuri germane. Nemţii spun că economisesc deoarece la un moment dat se vor pensiona. Deoarece populaţia îmbătrâneşte, timp de câţiva ani economiile cumulate vor creşte.  Aceasta, o decizie voluntară şi raţională a unor persoane libere, este principalul motiv al ratei mari de economisire. The Economist acceptă acest argument, cu o răstălmăcire, aceea în care aruncă vina pentru prudenţa în a cheltui pe companii şi ministerul finanţelor. Însă şi aceştia vor spune că economisesc în aşteptarea unei populaţii mai mici şi îmbătrânite. Mai puţini tineri vor plăti taxe pentru mai mulţi bătrâni cu nevoi mai mari. În aşteptarea acestor schimbări demografice, guvernele regionale şi cel federal şi-au stabilit „frâne pentru datorii“ care le restrâng capacitatea de a intra pe deficit. „În prezent, guvernul federal are un uşor surplus. Nemţii spun că aşa este prudent. The Economist găseşte că este prostesc şi egoist“, scrie Andreas Kluth. Investesc germanii prea puţin din economiile lor acasă? După reunificare, Germania a avut un boom al investiţiilor. Nivelul investiţiilor a trebuit să scadă în cele din urmă. Însă în ultimii ani investiţiile au fost constante, la 19%, media în Europa. Şi The Economist este de acord până aici, dar acunde acest lucru: „rata investiţiilor interne nu este vizibil slabă în comparaţie cu alte state“.

În Germania opinia generală este că investiţiile ar trebui să fie mai mari, mai ales în sectorul public. Ziaristul aminteşte că remarca făcută de The Economist cu şcolile şi drumurile în paragină este deplasată. Autostrăzile nemţeşti sunt invidiate de mulţi. Aeroporturile nemţeşti nu sunt cu nimic mai prejos decât altele din Europa sau America. Însă este bine să investeşti mai mult, mai ales în şcoli. „Iar toată lumea este de acord cu acest lucru, chiar şi Schauble!“ Lucrurile nu se pot mişca decât încet. Surplusul comercial al Germaniei este de 8% din PIB. Investiţiile publice reprezintă puţin peste 2% din PIB. Germania nu-şi poate pur şi simplu înmulţi de patru ori investiţiile pentru a rebalansa economia globală. Nemţii ar prefera să cheltuiască mai inteligent decât mai mult. The Economist cere Germaniei, sfidând ştiinţele economice, să-şi plătească oamenii să sape gropi pentru ca mai apoi să le umple. A investi înseamnă a cheltui bani astfel încât ulterior aceştia să producă profit.

A doua categorie de cauze se concentrează pe salariile nemţilor, scrie Andreas Kluth. Aşa cum chiar The Economist denumea Germania anilor 1990, „omul bolnav al Europei“ a încercat să-şi depăşească condiţia aplicând reforme pe piaţa muncii şi în sistemul de asigurări sociale, ajutând la extinderea segmentului salariilor mici. Angajatorii au convenit cu sindicatele să limiteze creşterile salariale pentru ca firmele nemţeşti să devină mai competitive la nivel internaţional. Producţia a devenit mai ieftină în Germania decât în alte părţi. Dacă Germania ar fi avut propria monedă, aceasta s-ar fi putut aprecia pentru a contra schimbarea. Dar Germania avea deja euro, mai ieftin decât ar fi putut fi marca germană. Aşa cum The Economist a descoperit, sindicatele ar prefera să negocieze un program de lucru mai flexibil, concedii mai lungi şi stabilitate mai mare a locului de muncă decât salarii mai mari. „Nu ştiu ele oare că alţii se luptă cu deficite comerciale? „ se întreabă Andreas Kluth.

În concluzie, o revistă mândră de moştenirea ei liberală clasică critică deciziile voluntare luate de agenţi liberi într-o economie în care guvernul are spaţiu de manevră doar limitat. După cum spune Christoph Schmidt, preşedintele Consiliului German al Experţilor Economici, „economiile naţionale nu pot fi conduse ca firmele mari“. Apoi, dezbaterea va deveni inutilă. Surplusul va începe curând să se micşoreze pe măsură ce bătrânii nemţi ies la pensie şi îşi cheltuie pe importuri banii puşi la păstrare. Surplusul va deveni un deficit care va cuprinde tot orizontul.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.07.2017

 
Cuvinte cheie:
germania
, surplus comercial
, nemti
, economist
, exces
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide