Business Internaţional

​Profitul Apple a crescut cu 54% în ultimul trimestru, dar investitorii sunt dezamăgiţi. Acţiunile au scăzut cu 6%

Profitul şi veniturile Apple au crescut puternic în trimestrul trei, însă au dezamăgit Wall Street

Autor: Vlad Popescu

19.10.2011, 11:23 591

Apple a pierdut din nou statutul de cea mai valoroasă companie din lume, după doar câteva zile în care a stat pe primul loc, după ce acţiunile au scăzut cu 6,7% ieri, după închiderea şedinţei de tranzacţionare normale de la New York (în after hours trading), ca urmare a publicării unor rezultate financiare în creştere, dar sub aşteptări.

Producătorul de smartphone-uri şi tablete a raportat un profit net de 6,62 miliarde de dolari (7,05 dolari pe acţiune) în trimestrul al patrulea (1 iulie - 30 septembrie), în creştere cu 54% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când compania a avut câştiguri de 4,64 mld. dolari (4,64 dolari pe acţiune), potrivit unui raport al companiei citat de Bloomberg.

Analiştii prognozaseră însă un profit de 7,31 dolari pe acţiune, fiind pentru prima dată în ultimele 26 de trimestre (6 ani şi jumătate) când Apple dezamăgeşte investitorii raportând rezultate sub estimări.

Compania a mai anunţat că a vândut 17,07 milioane de telefoane iPhone, faţă de 20 de milioane cât prognozaseră analiştii, însă consumatori au aşteptat lansarea noului iPhone 4S, spun specialiştii. Noul model iPhone, prezentat la începutul lunii octombrie, cu o zi înainte de moartea lui Steve Jobs - fondatorul Apple, a înregistrat comenzi de 4 milioane de unităţi în primele trei zile de la lansare.

Steve Jobs a murit pe 5 octombrie, după o luptă îndelungată cu cancerul. De la acea dată, acţiunile au crescut cu 15%, până la un maxim istoric de 425 de dolari. În sesiunea de tranzacţionare after-hours de ieri şi în predeschiderea şedinţei de astăzi, acţiunile au scăzut însă sub pragul de 400 de dolari. La acest preţ, capitalizarea companiei este de 370 mld. dolari, sub cea a grupului petrolier ExxonMobil (380 mld. dolari).

Apple a anunţat că vânzările din primul trimestru fiscal (octombrie - decembrie), care cuprinde şi perioada sărbătorilor de iarnă, vor fi cele mai bune de până acum. Compania estimează un profit net de 9,3 dolari/acţiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO