Protecţionismul american apropie restul lumii: Merkel şi Shinzo Abe pledează pentru liber-schimb şi un acord comercial între UE şi Japonia

20 mar 2017 Autor: Mircea Olteanu

Cancelarul german Angela Merkel şi premierul nipon Shinzo Abe au pledat pentru negocierea cât mai rapidă a unui acord comercial între UE şi Japonia şi s-au pronunţat în favoarea libertăţii comerciale, în condiţiile unui protecţionism tot mai evident al Statelor Unite, notează Reuters.

"Într-un moment în care trebuie să ne certăm cu mulţi în ceea ce priveşte liber-schimbul, frontierele deschise şi valorile democratice, este un semn bun că Japonia şi Germania nu se mai contrazic în această privinţă, ci încearcă să modeleze viitorul într-un mod care să aducă beneficii oamenilor", a declarat Merkel la Hanovra.

"Cu certitudine nu dorim bariere (…) vrem să conectăm societăţile noastre şi să le lăsăm să discute echitabil una cu cealaltă, asta înseamnă libertate de comerţ", a adăugat cancelarul german.

La rândul sau, Shinzo Abe a declarat că Tokyo îşi doreşte să susţină sistemele deschise, alături de Germania, adăugând că UE şi Japonia ar trebui să negocieze cât mai rapid un acord economic de liber schimb.

Shinzo Abe şi Angela Merkel, care au participat duminică la ceremonia de deschidere a târgului IT CeBit de la Hanovra, s-au distanţat de politicile protecţioniste afişate de noua administraţie de la Washington.

 
Cuvinte cheie:
GERMANIA
, JAPONIA
, ACORD COMERCIAL
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide