Business Internaţional

Protecţionismul britanic testează limitele răbdării Germaniei şi ar putea face din Marea Britanie primul stat care părăseşte UE

Protecţionismul britanic testează limitele răbdării Germaniei şi ar putea face din Marea Britanie primul stat care părăseşte UE

Cancelarul german Angela Merkel s-a resemnat la ideea că Marea Britanie, condusă de premierul David Cameron, nu mai poate reveni pe calea spre centrul Uniunii Europene. Foto: AFP

23.10.2012, 00:06 1577

Germania, cea mai mare economie europeană, şi-a pierdut răbdarea cu protecţionismul britanic într-un conflict dirijat de politică în urma căruia Marea Britanie ar putea deveni primul stat care iese din Uniunea Europeană şi din care statul insular ar avea mai multe de pierdut decât UE.

La summitul UE de săptămâna trecută premierul britanic David Cameron s-a distanţat de celelalte state comunitare declarând, în contextul în care Europa are pe cap probleme mai grave precum readucerea economiei Greciei pe linia de plutire şi recâştigarea încrederii pieţelor, că este pregătit să blocheze orice acord privind bugetul UE care nu convine intereselor britanice.

Presa britanică scrie că, în replică, Germania va avertiza, Marea Britanie că va anula summitul european de luna viitoare pe tema bugetului comunitar dacă pre­mierul britanic respinge orice acord care nu prevede îngheţarea totală a cheltuielilor, scrie Financial Times.

Cancelarul german Angela Merkel nu mai vede vreun rost în organizarea summitului privind cheltuielile UE pe şapte ani dacă votul va fi blocat de Marea Britanie, spun surse apropiate negocierilor. Berlinul încearcă să-l convingă pe Cameron să sprijine un compromis german care ar limita cheltuielile UE la 1% din PIB-ul european. Comisia Europeană a propus cheltuieli de peste 1.000 miliarde euro pentru perioada 2014-2020, echivalentul a 1,1% din PIB-ul Uniunii.

"Dacă nu va fi o înţelegere bună pentru Marea Britanie, nu va fi niciun acord"

"Cheltuielile nu pot să crească şi să crească şi iar să crească atunci când avem de luat decizii dificile în atâtea domenii. Dacă nu va fi o înţelegere bună pentru Marea Britanie, nu va fi niciun acord", a declarat Cameron la reuniunea şefilor de state şi de guverne din UE de săptămâna trecută.

Compromisul german are susţinerea a cel puţin şase state ale UE, printre care Olanda, Austria, Suedia şi Cehia şi este agreat de Italia şi Spania. Alte 15 ţări comunitare sprijină propunerea Comisiei, care ar asigura mai mulţi bani pentru îmbunătăţirea competitivităţii şi dezvoltării economice în regiunile sărace.

Oficialii europeani sunt conştienţi că premierul britanic va fi privit la el în ţară ca un erou dacă blochează bugetul, dar avertizează că orice conflict diplomatic care va urma respingerii va produce pagube serioase deoarece va veni cu mai puţin de o lună înaintea summitului din decembrie în care se va dezbate construirea unei uniuni bancare.

De altfel, diferenţele clare dintre agendele de discuţii ale Londrei şi ale celorlalte state europene de la summitul UE de săptămâna trecută l-au determinat pe ministrul finlandez pentru Europa să tragă concluzia că Marea Britanie a încercat voit să se îndepărteze de discuţii, notează CNBC.

Pagubele unui "Brexit", greu de cuantificat

Banca japoneză Nomura a subliniat în august posibilitatea ca Marea Britanie să iasă din UE, scenariu ale cărui urmări sunt, potrivit analiştilor băncii, greu de cuantificat, dar care ar aduce cu siguraţă turbulenţe politice, economice şi financiare.

"Am putea vedea mai degrabă un Brexit decât un Grexit", a afirmat un oficial de rang înalt din zona euro, citat de The Guardian.

Problema bugetului este doar una din multele în care Londra se împotriveşte Uniunii. Printre altele, Marea Britanie contemplă ideea de a se retrage dintr-o serie de programe europene privind cooperarea internaţională şi justiţia.

Nu au cum să se mai întoarcă

Dar Regatul Unit rămâne cu tot mai puţine "opţiuni de retragere", remarcă ironic Financial Times. Statul insular nu face parte din zona euro şi nici nu vrea să adopte moneda unică. De asemenea, Londra a refuzat să facă parte din pactul fiscal promovat de Germania sau din uniunea bancară, ideea susţinută cu tărie de Franţa, Italia şi Spania. În schimb, Cameron vrea un buget dual care să separe contribuţiile britanice la bugetul UE de cheltuielile zonei euro.

Marea Britanie ar putea fi încurajată în atitudinea izolaţionistă de ideea că partenerii europeni vor fi flexibili. Dar când Londra a votat anul trecut împotriva pactului fiscal, liderii zonei euro au creat simplu o structură paralelă de cooperare fiscală. În acest fel, şi Cameron rămâne izolat pe scana politică europeană. Din cauza refuzului de a sprijini mecanismele de apărare ale zonei euro, Londra şi-a pierdut chiar şi aliaţii apropiaţi precum Suedia. Unii lideri europeni spun chiar că nu mai suportă "sfaturile" britanice referitoare la cum să-şi pună în ordine problemele.

Un articol al publicaţiei germane Der Spiegel sugerează chiar că Merkel "s-a resemnat de mult timp cu faptul că nu va mai exista pentru Marea Britanie o cale înapoi spre centrul Uniunii", scrie BBC.

Planul epic al FMI pentru reducerea datoriilor şi "detronarea" bancherilor

Un studiu "revoluţionar" al FMI susţine că datoria publică a unui stat poate fi eliminată rapid, economia poate fi stimulată, preţurile stabilizate şi bancherii detronaţi printr-o singură acţiune, curată şi nedureroasă, anume printr-o comandă legislativă. Studiul se referă la SUA, dar prin analogie tratamentul poate fi aplicat şi Marii Britanii, Germaniei, Italiei sau Japoniei, scrie The Telegraph.

Trucul constă în înlocuirea sistemului de bani creaţi de băncile private, care reprezintă aproximativ 97% din masa monetară, cu bani creaţi de stat. Astfel, este lovit sistemul "rezervei fracţionare", o formă de banking prin care băncile reţin ca rezervă o fracţiune din depozitele clienţilor. Aceşti bani sunt folosiţi în afacerile băncii. Dar dacă sunt forţate să garanteze depozitele 100% cu rezerve, băncile pierd privilegiul de a crea bani din nimic. Astfel, un stat devine suveran peste masa monetară şi poate preveni hemoragiile din sistemul bancar sau ciclurile de boom şi prăbuşire a creditului.

Ce se ascunde În spatele euroscepticismului lui Cameron

Cameron a câştigat conducerea conservatorilor promiţând că va organiza un referendum pe tema Tratatului de la Lisabona şi că va retrage partidul din Partidul Popularilor Europeni, cea mai puternică formaţiune politică din Europa, cu reprezentanţi din aproape toate ţările europene, scrie The Wall Street Journal. Promisiunile i-au adus lui Cameron susţinerea grupării eurosceptice a conservatorilor. Odată ales, premierul a dat uitării referendumul. Foştii susţinători au văzut o oportunitate de răzbunare la summitul de anul trecut, ameninţând că vor vota împotriva modificării tratatului european în sensul includerii pactului fiscal al zonei euro dacă nu le este permis referendumul. Sub presiune, Cameron a cedat şi a prezentat liderilor europeni o listă cu propuneri bizare care i-au oferit pretextul de a vota împotriva modificărilor, ceea ce i-a permis să evite un vot în parlament.

Cu ajutor din partea presei, acest act de disperare politică a fost prezentat ca un triumf al diplomaţiei britanice. S-a susţinut atunci că premierul a apărat centrul financiar londonez de pericole venite din UE, cum ar fi noi reguli pentru bănci şi o taxă pe tranzacţiile financiare, notează The Wall Street Journal. Popularitatea lui Cameron a crescut, iar până când adevărul a început să iasă la iveală legenda a prins contur, iar partidul premierului a tras concluzia că ostilitatea făţişă la adresa UE, care a dus la înfrângerile din 1997 şi 2001, este acum o strategie câştigătoare. O problemă pentru Cameron ar fi că nu are încă un plan coerent pentru renegocierea relaţiilor cu UE.

Euroscepticii nu iau însă în seamă că apartenenţa la UE reprezintă un succes remarcabil pentru Marea Britanie. Piaţa unică, cea mai mare realizare a uniunii, este în mare parte o invenţie britanică de care Regatul a beneficiat din plin şi de dezvoltarea căreia va continua să profite pe măsură ce aceasta se extinde spre servicii şi economie digitală, domenii în care Marea Britanie este puternică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO