Business Internaţional

Război cibernetic: Vietnamul a decis să trimită 10.000 de oameni în lupta împotriva „perspectivelor eronate”, pentru a proteja partidul aflat la putere

Război cibernetic: Vietnamul a decis să trimită 10.000...

Autor: Alex Ciutacu

03.01.2018, 14:14 335

Vietnamul a decis să utilizeze 10.000 de membri ai divizei cibernetice din cadrul forţelor militare pentru a lupta împotriva a ceea ce guvernul consideră ca fiind o ameninţare în creştere din partea „perspectivelor eronate” promovate pe internet, potrivit Bloomberg.

Force 47 a lucrat intens împotriva informaţiilor distorsionate, spune Nguyen Trong Nghia, directorul departamentului de politici generale, din cadrul Armatei Oamenilor din Vietnam.

Operaţiunea a fost făcută publică deoarece guvernul comunistă exercită presiuni asupra companiilor Youtube şi Facebook, cerându-le acestora să elimine anumite conţinuturi sau anumiţi utilizatori care ştirbesc reputaţia liderilor sau promovează perspective anti-partid.

Anul acesta, Facebook a eliminat 159 de conturi la cererea Vietnamului, în timp ce Youtube a şters 4.500 de conţinuturi video, sau 90% din cele cerute de guvern, potrivit publicaţiei VietnamNet News, care l-a citat pe Truong Minh Tuan, ministru al informaţiilor şi comunicaţiilor.

Adunarea Naţională dezbate un proiect de lege cu privire la securitatea cibernetică, care ar urma să oblige companiilor din domeniul tehnologic să păstreze anumite date pe servere situate în Vietnam.

În ultimii ani, Vietnam şi-a deschis porţile pentru Silicon Valley, inclusiv pentru compania Alphabet, spre deosebire de China care a interzis Facebook, Google şi Twitter, păstrând piaţa liberă pentru servicii locale precum WeChat, QQ, Baidu sau Weibo.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO