Business Internaţional

Războiul valutar mondial va reizbucni în forţă vara aceasta. SUA, Europa, Japonia şi China îşi vor folosi armele de politică monetară

Bank of China, una dintre cele mai mari bănci deţinute de statul chinez, face reclamă în afara Chinei la moneda naţională chineză, una dintre modalităţile prin care, spun analiştii, Beijingul luptă în războiul valutar mondial.

Autor: Bogdan Cojocaru

04.06.2015, 19:42 6694

Războiul valutar mondial, în care diferitele state ale lumii îşi manipulează monedele pentru a câştiga un avantaj competitiv şi din cauza căruia dobânzile europene sunt sub zero, va reveni în forţă în această vară, atâţat de eforturile disperate ale Japoniei de a-şi repune economia în mişcare, iar odată cu el va reapărea pericolul deflaţiei în Occident, spun analiştii.

Rezerva Federală americană, care îşi vede dolarul devenind mult prea puternic, şi Banca Centrală Europeană, care urmăreşte devalorizarea euro pentru a ajuta economiile mai slabe din zona euro, sunt deja angajate în acest război şi va trebui să contraatace în vreun fel, şi mai grav, China, cea mai mare economie emergentă a lumii, ar putea fi forţată să se implice.

De la începutul anului, mai mult de 20 de bănci centrale, în frunte cu BCE şi Banca Japoniei, şi-au relaxat politica monetară în condiţiile în care fiecare încearcă să-şi facă moneda mai ieftină decât a celuilalt.

În această săptămână, yenul japonez a atins cel mai redus nivel faţă de dolar din ultimii 13 ani în contextul în care Banca Japoniei derulează un program colosal de achiziţii de active pentru a scoate economie dintr-un „deceniu pierdut“.

Oficialii Fed au pornit deja un război al discursurilor, vorbind explicit despre puterea dolarului ca despre un factor care afectează exporturile, inflaţia şi creşterea economică. Vorbelor le vor urma manevre de politică monetară, a explicat economistul Nouriel Roubini într-o analiză publicată de Project Syndicate.

„Pe măsură ce yenul trage în jos alte monede regionale, iar renminbiul Chinei este forţat să participe la devalorizarea competitivă, temerile de deflaţie vor reizbucni rapid în Vest“, crede Albert Edwards, analist al băncii franceze Société Générale, citat de CNBC. El este convins că războiul monetar mondial va reveni cu energie proaspătă în această vară.

 

La un pas de deflaţie

Dacă o ţară rămâne cu o monedă mai puternică în comparaţie cu alte valute, economia ei ar putea începe să fie erodată de deflaţie deoarece populaţia şi companiile vor prefera importurile ieftine în locul ofertei interne scumpe. Datele macroeconomice din acest an arată că în cele mai multe economii preţurile cresc foarte slab. Zona euro abia a ieşit din deflaţie. Edwards crede că SUA au început deja să importe deflaţie din Japonia.

„SUA şi zona euro sunt la un pas de deflaţie totală. Yenul slab le-ar putea impinge direct în deflaţie deoarece China va fi forţată să intre, în cele din urmă, în războiul monetary global“, a explicat Edwards.

Dolarul a atins anul acesta cel mai ridicat nivel din 2003 faţă de un coş alcătuit din cele mai importante valute ale lumii. Fed pare să fie singura bancă centrală care urmăreşte să „normalizeze“ politica monetară şi să majoreze dobânzile. Unii analişti spun că în acest an banca centrală a SUA ar putea reintra în „jocul devalorizării“.

O luptă, chiar şi valutară, poate fi câştigată în mai multe moduri, scrie Bloomberg. Unul este rănirea adversarului, adică ceea ce combatanţii din războiul monetar fac acum Americii, care a pornit acest război. Altul este cucerirea de teritoriu, adică ceea ce China face acum. Moneda chineză acaparează tot mai mult din piaţa globală. China îşi promovează, la propriu, moneda prin reclame în străinătate amplasate în aşa fel încât să se asigure că oricine aterizează pe vreunul dintre cele mai aglomerate aeroporturi află avantajele tranzacţiilor în yuani sau renminbi. Moneda chineză are o pondere de 2,06% în tranzacţiile globale, faţă de 1,39% anul trecut. Germania, cea mai mare economie europeană, are o expunere mai mare la China decât au SUA şi de aceea manevrele pe care le-ar face banca centrală chineză cu moneda sa vor avea un impact mai puternic asupra euro decât asupra dolarului, sugerează David Woo, analist de top la Bank of America Merrill Lynch.

Sunt zvonuri care spun că dolarul îşi pierde statutul de monedă preferată pentru rezervele valutare, dar acestea sunt exagerate. Moneda americană pierde teren, dar încă domină, având o pondere de 62% în rezervele valutare mondiale, potrivit FMI. În 2001, ponderea era de 72%.

În ultimul an, partea dolarului din tranzacţiile financiare globale a crescut de la 39% la 43%. În acelaşi timp, moneda chineză ajuns pe locul cinci în topul valutelor preferate pentru tranzacţii, de pe locul şapte în 2014.

Euro este marele pierzător în această competiţie. Ponderea monedei europene în tranzacţii s-a redus de la 33,52% la 28,75% în ultimul an. Cota euro din rezervele valutare ale băncilor centrale s-a diminuat de la 28% în septembrie 2009 la sub 23%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO