Business Internaţional

Recep Tayyip Erdogan: Europa se transformă într-o închisoare în aer liber

Recep Tayyip Erdogan: Europa se transformă într-o...

Autor: Marian Avram, Mediafax

11.11.2017, 09:42 184

Preşedintele de la Ankara a precizat că în ţările occidentale tendinţele etnocentriste, rasiste şi islamofobe sunt în plină ascensiune.

”Europa se transformă într-o închisoare în aer liber. Suntem martorii unei schimbări în lumea occidentală. Persoanele de altă religie, limbă sau de altă culoare a pielii au din ce în ce mai puţin loc în Europa”, a declarat Erdogan.

Preşedintele Turciei a criticat atitudinea liderilor europeni din ultima vreme. Erdogan susţine că cei care încearcă să dea lecţii Turciei despre democraţie încalcă drepturile fundamentale ale omului în propriile ţări.

”Turcia este una dintre puţinele ţări care atrage atenţia asupra acestei nedreptăţi şi asupra standardelor duble ale Europei. În Turcia nimeni nu este marginalizat pentru propriile convingeri, pentru opinii sau pentru stilul de viaţă”, a adăugat Erdogan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO