Business Internaţional

Recolta record de grâu la nivel mondial face ca preţurile să se prăbuşească

Recolta record de grâu la nivel mondial face ca...

Autor: Catalina Apostoiu

05.08.2016, 00:00 1235
În plin sezon de recoltare, preţul grâului la nivel mondial se prăbuşeşte în condiţiile în care recolta pe acest an se anunţă excepţională în cea mai mare parte a ţărilor producătoare, în afara Franţei, unde daunele produse de ploile abundente plasează producătorii într-o situaţie catastrofală, scrie Le Figaro. La bursa din Chicago preţurile grâului se apropiau la începutul acestei săptămâni de cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani. La Paris, preţurile pe Euronext se situează sub nivelul de 170 de euro pe tonă. Totuşi, sezonul de recoltare se anunţă dezstruos pentru Franţa, unul dintre principalii exportatori mondiali, cel mai mare la nivel european. 

Grâul francez suferă de boli generate de ploi şi de lipsa de luminozitate în primăvară, având drept rezultat randamente şi un volum mediocre. Potrivit principalului sindicat agricol francez, FNSEA, recolta de grâu ar putea fi mai scăzută cu un sfert faţă de cea din 2015, situându-se la 30 milioane de tone. Aceasta ar fi cea mai slabă producţie din 13 ani, un fenomen care afectează soliditatea financiară a exploatărilor cerealiere şi care va reduce capacităţile exportatoare ale ţării.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO