Business Internaţional

Referendum pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă: Participare la vot de numai 11% la ora 14.00

Referendum pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă:...

Autor: Andrei Ionascu, Mediafax

19.11.2017, 15:14 104

Rata de participare este de 11,33%. La această oră, numărul celor care au votat l-a depăşit pe cel al persoanelor care au semnat pentru organizarea referendumului iniţiat de către socialişti.

În suburbii au votat deocamdată doar 6,18% dintre alegători. Aproape 64% din numărul total de alegători prezenţi până acum la urne sunt persoane de peste 56 de ani.

Cifrele prezentate de Comisia Electorală Centrală sunt de aproape trei ori mai mici decât la alegerile pentru primăria Chişinăului din iunie 2015, în turul al doilea.

Pentru ca referendumul să fie validat, este nevoie de votul a cel puţin o treime dintre alegătorii înscrişi, ceea ce înseamnă aproximativ 210.000.

Unul dintre iniţiatorii referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă, preşedintele fracţiunii PSRM în Consiliul Municipal Chişinău, Ion Ceban, s-a declarat optimist în privinţa validării scrutinului.

"Ne-am exprimat astăzi votul pentru un oraş mai frumos pentru toată lumea, mai conformabil, mai bun, mai prietenos. Pentru ca în oraş să nu fie corupţie. Nu este nicio problemă în faptul că de dimineaţă nu s-a înghesuit lumea să voteze", a declarat Ceban.

Fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin şi-a exercitat votul la referendum şi consideră că problema nu este doar primarul, ci sistemul deficitar de numire în funcţii de conducere.

"Se poate face treabă în Moldova şi noi fiind la guvernare timp de opt ani am dovedit acest lucru prin fapte concrete. Dar depinde cine şi pe cine propune, ce indivizi nimeresc în organele de conducere, cu ce interese. Problema nu este doar în Chirtoacă, dar şi în sistemul dăunător de numire în diferite funcţii de conducere a persoanelor de tipul lui Chirtoacă", a spus Voronin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO