Politicianul se referă, desigur, la soarta Marii Britanii, însă votul britanicilor, care vor alege dacă ţara lor rămâne sau nu în Uniunea Europeană, va schimba Europa, indiferent de rezultat. Referendumul pune în discuţie marşul către legături mai strânse între state, între pieţe şi între instituţii, rezistenţa la integrarea totală, scrie The Wall Street Journal.
În 1946, după cel mai distructiv război din istoria omenirii, Winston Churchill vorbea de Statele Unite ale Europei, un proiect de a uni continentul. Războiul fărâmiţase Europa şi ucisese 60 de milioane de persoane. O Europă unificată, credea Churchill, ar fi permis colaborarea la scară largă şi ar fi înlăturat riscul producerii unei noi tragedii de asemenea proporţii.
Obsedaţi de ideea unei integrări instant şi a integrării totale, n-am reuşit să observăm că oamenii de rând, cetăţenii Europei, nu împărtăşesc euroentuziasmul nostru, crede acum polonezul Donald Tusk, preşedintele Consiliului European. Polonia este una dintre ţările care a pătimit cel mai mult în al Doilea Război Mondial, iar acum este unul dintre statele care profită cel mai mult de beneficiile oferite de UE. Spectrul despărţirii bântuie Europa, iar viziunea unei federaţii nu mi se pare că este cel mai bun răspuns la această problemă, a mai spus Tusk. Dacă Marea Britanie decide să plece din UE - o premieră în istoria Uniunii -, va adânci crizele unui continent care se chinuie deja cu o economie slabă, datorii imense, migraţie la scară mare şi cu creşterea instabilităţii geopolitice în sud şi est.
Exitul ar perturba pieţele financiare şi ar activa forţele anti-UE din alte ţări. Chiar dacă Marea Britanie rămâne sau pleacă, schimbări vor veni. În februarie, Cameron a obţinut de la restul statelor UE permisiunea de a restricţiona beneficiile date migranţilor şi să-şi detaşeze ţara de marşul blocului spre o uniune tot mai strânsă. Cameron este în tabăra pro-UE, dar tot el, din calcule electorale, a făcut posibil Brexitul. Eforturile premierului britanic de a recupera putere de la Bruxelles şi referendumul de acasă sunt o abordare pe care şi alţi politicieni europeni o promit.
Blocul comunitar s-ar putea fragmenta şi mai mult.
Bloomberg scrie de un alt referendum, din Italia, programat pentru octombrie şi care face parte din planul premierului Matteo Renzi de a reforma sistemul politic al ţării sale (de a reduce mărimea şi puterea Senatului - acum cele două camere ale parlamentului italian au puteri egale). Cum candidaţii celei de-a doua forţe politice din Italia, euroscepticii Mişcării Cinci Stele, tocmai au câştigat alegerile pentru primăriile din Roma şi Torino, şi cum popularitatea acestui partid creşte, sunt şanse pentru apariţia unui referendum în stilul celui de acum din Marea Britanie.
Unii au văzut în votul din Marea Britanie, indiferent de rezultatul acestuia, oportunitatea de a crea un nou tratat UE cu o structură pe două niveluri: ţările din nucleu care sunt mai integrate şi ţările de la periferire, care nu sunt la fel de bine integrate. Fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy, care caută să revină la conducerea ţării prin alegerile de anul viitor, propune întărirea zonei euro cu un ministru de finanţe şi un fond monetar european. În acelaşi timp, politicianul vrea menţinerea UE, cu 28 de state, care să se concentreze pe mai puţine domenii, cum ar fi cercetarea, energia şi agricultura.
Premierul maghiar Viktor Orban, care a acuzat UE că se comportă ca fosta Uniune Sovietică (politicianului maghiar îi place să pozeze în apărătorul adevăratelor valori europene, creştine), a salutat presiunile Marii Britanii pentru obţinerea de concesii de la UE în materii precum migraţia şi a iniţiat un referendum, programat pentru septembrie, despre politica UE privind imigranţii. Acum Orban cere Marii Britanii să rămână. Reducerea fondurilor europene (iar Marea Britanie este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul UE), este una dintre cauzele scăderii economiei maghiare din primul trimestru al acestui an.
Un sondaj de opinie efectuat de Pew Research Center şi publicat luna aceasta arată că gradul de nemulţumire din multe ţări în privinţa UE este la fel de mare sau chiar mai mare decât în Marea Britanie.
În Olanda, 46% dintre cei chestionaţi au o părere nefavorabilă faţă de UE. În Germania şi în Marea Britanie rata celor nemulţumiţi este de 48%. În Spania, indicatorul arată 49%, iar în Franţa 61%.
Michael Gove, secretarul britanic al justiţiei care promovează ieşirea Marii Britanii din UE, spune că Brexitul va aprinde o eliberare democratică a întregului continent.
În Franţa şi Olanda vor fi alegeri în primăvara viitoare. Frontul Naţional al Marinei Le Pen din Franţa şi Partidul Libertăţii al lui Geert Wilders din Olanda au poziţii puternice. Ambii politicieni au menţionat organizarea unor referendumuri privind desprinderea de UE. Wilders a spus luna aceasta că Brexitul va fi scânteia unei primăveri patriotice care va pune capăt UE.
Guvernele unor ţări nou venite în UE precum Ungaria, Slovacia şi Polonia, iar şi din Italia, un stat fondator, au devenit mai ostile la adresa cererilor Bruxellesului. Exitul britanic ar întări, probabil, rezistenţa la eforturile UE de protejare a unor principii precum independenţa justiţiei. Comisia Europeană încearcă să oprească noul guvern polonez să recompună curtea supremă.
În trecut, un Brexit ar fi declanşat eforturi intense din partea Franţei şi Germaniei de a face mai profundă integrarea din UE. Însă până acum nu s-a văzut niciun semn că Berlinul şi Parisul au vreun plan cuprinzător. Oficiali de top spun că s-au discutat diferite răspunsuri la Brexit. Acestea includ colaborări mai strânse în privinţa eliminării ameninţărilor la adresa siguranţei, eforturi noi pentru crearea unei pieţe cumune a telecomunicaţiilor şi reguli comune pentru drepturile de proprietate.
Cum se apropie alegeri în Franţa şi Germania, orice efort de a adânci uniunea bugetară şi monetară prin punerea în comun de resurse şi prin elaborarea unor reguli economice comune mai stricte este exclus, spun diferiţi diplomaţi şi oficiali.
Cu Brexitul în faţă, pentru liderii europeni este clar ce trebuie să facă: pentru ca planul integrării să avanseze – protejarea libertăţii de mişcare în spaţiul comunitar, dezvoltarea pieţei unice şi a uniunii monetare, deschiderea uşilor pentru străini – UE trebuie să-şi dea seama cum să treacă peste interesele naţionale înguste şi peste neîncrederea care se trasformă în obstacole oridecâteori este nevoie de răspunsuri colective, scrie The New York Times. Pentru aceasta va fi nevoie de democraţie la scară europeană. Dacă guvernele naţionale nu vor vrea să cedeze din putere instituţiilor regionale care au legitimitate democratică, UE va merge în sens invers.
Avem nevoie de politici paneuropene, dar nu ştiu cum vom ajunge acolo, spune Mary Kaldor, profesor de guvernanţă globală la London School of Economics.
